Stiinta si tehnica

22 mai 2012

Teoria Relativității - Einstein

Albert Einstein

Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm - d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician german, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 înSUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. Autorul teoriei relativității. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică^[1].

Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, și de teoria relativității generalizate (1915) care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.

Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică, explicareamișcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietățile termice al luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiației (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară și geometrizarea fizicii.

Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifică energia disponibilă amateriei. Pe această formulă se bazează atomistica, secția din fizică care studiază energia nucleară.

Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un activ militant al păcii și susținător al cauzei poporului evreu căruia îi aparținea.

Einstein a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii

Vezi și

Albert Einstein se naște la 14 martie 1879, (orele 11:30 AM)^{[necesită citare]}: la Ulm, Germania, într-o familie de evrei nepracticanți^[4], fiul lui Hermann (comerciant) și Pauline Einstein.
1880: Familia lui Einstein se mută la München, unde tatăl și bunicul său își deschid un mic atelier de produse electrice.

Încă de mic, Albert se manifestă ca un băiat neobișnuit. Nu a vorbit până la trei ani, dând impresia că este retardat mintal. Cu toate acestea, reușește să acumuleze o serie de cunoștințe numai prin efort individual. Din acest motiv, cei de vârsta lui nu îl înțelegeau și îl disprețuiau, ceea ce îl face să devină un copil retras. Datorită dificultății de a se adapta la școală, profesorii l-au considerat un copil-problemă, îndărătnic și diferit, care nu vrea să învețe.

1884:
- Micul Albert primește de la tatăl sau o busolă care îl fascinează în mod deosebit, producându-i, cum avea mai târziu să declare, „o impresie adâncă și de durată", inspirându-i dorința de a cerceta misterele naturii, dorință care îl va urmări toată viața, .^[5]
- La insistențele mamei, la 6 ani, Albert ia lecții de vioară. Deși nu era prea pasionat, interpreta cu plăcere lucrări ca „Sonata pentru vioară" a lui Mozart.

Pe măsură ce creștea, se manifesta tot mai clar înclinația sa către dispozitive mecanice, modele fizice și pasiunea sa pentrumatematică, abilitatea în a înțelege conceptele sale dificile.

1885 - 1888: Albert este trimis la școala elementară catolică din München. Deși părinții săi nu erau religioși, ca o contrapondere, tânărul primește lecții de iudaism acasă.

1888 - 1894: Dorind să-l îndrume către electrotehnică, tatăl său îl înscrie la gimnaziul Luitpold din München (astăzi, acest gimnaziu îi poartă numele).

Deși aici erau promovate ideile progresiste ale pedagogiei (era perioada conflictului dintre adepții învățământului clasic, în cadrul căruia se studiau greaca și latina, și cei ai învățământului modern, care avea la bază studiul limbilor moderne), Einstein ura disciplina,^[7] rutina și modelul militar pe baza căruia funcționau școlile în acea perioadă, unde profesorii impuneau elevilor respect și supunere absolută.^[7]Mai târziu, în scrierile sale, sublinia faptul că, aici, gândirea creatoare era eliminată prin învățarea bazată pe memorare mecanică și lipsită de imaginație.

1889: Un prieten de familie, Max Talmud, student la medicină,^[8] îl inițiază pe micul Einstein (10 ani) în domeniul cunoașterii, împrumutându-i cărțile sale științifice și filozofice și prezentându-i, printre altele, filozofia lui Immanuel Kant (Critica rațiunii pure) șiElementele lui Euclid.

Această ultimă lucrare îl impresionează în mod deosebit și ulterior o va denumi „cartea sacră a geometriei”.^[9]. De la Euclid, viitorul mare savant va înțelege raționamentul deductiv, ajungând ca la 12 ani să învețe singur întreaga geometrie euclidiană. În scurt timp va continua cu studiul calculului infinitezimal. Autodidact, Einstein învață mai mult acasă decât la școală.

1889: La numai 10 ani, Albert începe să studieze singur matematica și științele naturii. Încă de mic copil arătase interes pentru natură precum și abilitate în a înțelege concepte matematice dificile. Era capabil să învețe mai mult de unul singur decât la școală. Metoda autodidactă, dezvoltată încă din copilărie, a continuat să îi folosească pe toată durata anilor de școală. În timp ce interesul său pentru anumite materii plictisitoare era simulat, el era captivat în mod real de fizică și filozofie(vezi: Sindromul Einstein, identificat cu sindromul Asperger, în care micii pacienți, deși au tulburări de vorbire, de comportament și de integrare socială, sunt adevărate genii).
1891: La vârsta de 12 ani a învățat geometria euclidiană.
1894: La 15 ani, rămâne la München pentru a-și încheia anul școlar, în timp ce familia se mută la Pavia, Italia datorită eșecurilor repetate ale afacerii. Dar după primul trimestru, își urmează familia la Pavia, părăsind școala

Teoria Relativității Restrânse

Cea de-a patra lucrare importantă publicată de Einstein în 1905, "Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare", conținea ceea ce avea să fie cunoscută mai târziu ca Teoria relativității restrânse, una dintre cele mai celebre contribuții ale sale, în care demonstrează că teoretic nu este posibil să se decidă dacă două evenimente care se petrec în locuri diferite, au loc în același moment sau nu. Ideile de bază au fost formulate de Einstein încă de când avea 16 ani (deci cu 10 ani în urmă).

Încă de la Newton, filozofii naturali (denumirea sub care erau cunoscuți fizicienii și chimiștii) încercaseră să înțeleagă natura materiei și a radiației, precum și felul în care interacționau într-o imagine unificata a lumii. Ideea că legile mecanicii sunt fundamentale era cunoscută drept concepția mecanicistă asupra lumii, în timp ce ideea că legile electricității sunt fundamentale era cunoscută drept concepția electromagnetică asupra lumii. Totuși, niciuna dintre idei nu era capabilă să ofere o explicație coerentă asupra felului cumradiația (de exemplu lumina) și materia interactionează atunci când sunt văzute din sisteme de referință inerțiale diferite, adică interacțiile sunt urmărite simultan de un observator în repaus și un observator care se mișcă cu o viteză constantă.

În primăvara anului 1905, după ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani, Einstein și-a dat seama ca esența problemei constă nu într-o teorie a materiei, ci într-o teorie a măsurării. Esența acestei teorii speciale a relativității era constatarea că toate măsurătorile timpului și spațiului depind de judecăți asupra simultaneității a două evenimente diferite. Aceasta l-a condus la dezvoltarea unei teorii bazate pe două postulate:

Principiul relativității, care afirmă că legile fizicii sunt aceleași în toate sistemele de referință inerțiale
Principiul invariabilității vitezei luminii, care arată că viteza luminii în vid este o constantă universală.

Numai viteza luminii este constantă în orice sistem de referință, lucru preconizat și de teoria lui Maxwell. Tot aici apare pentru prima data celebra sa formulă:

$E = m c^2 \,$ . ("Echivalența masă-energie")

Această ecuație exprimă cantitate imensă de energie ascunsă într-un corp și care poate fi eliberată atât în procesul de fisiune cât și în cel de fuziune nucleară, procese care stau la baza funcționării bombei atomice.

Iată câteva din consecințele relativității restrânse:^[16]

"Contracția Lorentz" sau "contracția lungimilor" însoțită de "dilatarea timpului": Micșorarea aparentă a dimensiunilor obiectelor care se deplasează față de observator cu viteze relativiste.
"Efectul Doppler": În astronomie, constă în micșorarea frecvenței ("deplasarea spre roșu") radiației emise de corpurile cerești îndepărtate ca urmare a expansiunii Universului.
"Aberația luminii": Imaginea unui obiect în mișcare (cu viteză apropiată de cea a luminii) apare comprimată asemeni unui con cu vârful indicând sensul deplasării
Masa nu mai este constantă și nici timpul nu se mai scurge cu aceeași viteză, mai ales la viteze foarte mari.

Teoria relativității restrânse aduce o explicație clară celebrului experiment Michelson-Morley (1887) putând fi considerat chiar o generalizare a rezultatelor acestuia.

Einstein a fost primul care a unit mecanica clasică cu electrodinamica lui Maxwell. Elaborând teoria relativității restrânse, Einstein a spart tiparele unor concepții geniale, clădite cu peste două secole în urmă, de către Isaac Newton în a sa Philosophiae naturalis principia mathematica (1686), dovedind o intuiție și un curaj exemplar. Prin aceasta a fost capabil să ofere o descriere consistentă și corectă a evenimentelor fizice din diverse sisteme de referință inerțiale fără a face presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiației, sau a felului cum ele interacționează.

Teoria relativității generalizate
Teoria relativității restrânse explică fenomenele ondulatorii, eliminând acțiunea instantanee de la distanță. Electrodinamica lui Faraday șiMaxwell este compatibilă cu viteza finită de propagare a luminii. Prin generalizarea legilor mecanicii newtoniene și a unor legi ale fizicii, electrodinamica devine relativistă. Dar pentru a pune gravitația in concordanță cu relativitatea a fost nevoie de modificări mult mai profunde ceea ce l-a condus pe Einstein la Teoria relativității generalizate. În această teorie, orice viteză de propagare, inclusiv agravitației, este finită. Teoria Relativității Generalizate, asociază timpului spațiul legând coordonatele evenimentelor de timp și sudându-le în mod unitar, iar gravitația devine o proprietate a acestui reper spațiu-timp, devenind de fapt o deformare a spațiului și a timpului.

Einstein nu desființează concepția newtoniană, ci o înlocuiește cu una mai extinsă, valabilă pentru viteze apropiate de cea a luminii.

Teoria Relativității Generalizate a revoluționat gândirea științifică prin negarea existenței unui timp absolut, stârnind un ecou uriaș în toată lumea, fiind discutată în contradictoriu în cele mai prestigioase centre științifice ca și în cercuri mondene sau în săli de conferințe pentru marele public. A fost combătută cu vehemență de unii, dându-se dovadă de cunoaștere superficială. Epoca ce a urmat a fost marcată de interesul pentru această teorie, considerată ca răsturnătoare a tuturor legilor mișcărilor și fenomenelor fizice admise ca fundamentale.

Mecanica statistică

Unul din subiectele tratate în Annus Mirabilis 1905 se referă la mecanica statistică. Aceasta, spre deosebire de mecanica clasică, se ocupă de sisteme cu un număr foarte mare de particule, studiind comportamentul mediu al acestora și reprezintă un domeniu care abia fusese studiat de Ludwig Boltzmann și Josiah Willard Gibbs.

Teoria gravitației

O fotografie din 1919 a eclipsei de soare, realizată în cadrul expediției luiArthur Eddington și care demonstrează teoria lui Albert Einstein privind curbarea spațiului în prezența unui câmp gravitațional

Una din consecințele teoriei relativității generalizate o constituie "Curbarea spațiului".

Sesizând asemănarea dintre curbarea traiectoriei unui obiect aflat într-un sistem de referință care se mișcă uniform accelerat și curbarea traiectoriei unui obiect lansat în câmpul gravitațional, Einstein trage concluzia că fasciculele luminoase se curbează când se propagă în vecinătatea unui corp ceresc cu masă foarte mare, de unde reprezentarea mai greu de înțeles, cum că spațiul însuși ar fi curb. Pentru a-și susține teoria relativității generalizate, Einstein a atras atenția că există fenomene care o confirmă. Astfel, el a afirmat că frecvența undelor luminoase se modifică atunci când acestea parcurg un câmp gravitațional, pentru că orbitele planetelor și sateliților suferă o rotire suplimentară și că razele de lumină sunt deviate de la linia dreaptă în vecinătatea Soarelui.

[modificare]Astronomie

Teoria relativității generalizate a fost confirmată prin diverse observații astronomice. Cea mai importantă dintre ele a fost studierea eclipsei totale de Soare din 29 mai 1919, la care a participat o echipă condusă de astronomul Sir Arthur Stanley Eddington (care avea să devină unul din susținătorii acestei teorii) și care confirmă devierea unghiulară a razelor de lumină în câmpul gravitațional al Soarelui. Aceasta a confirmat, cu o precizie de 10 % efectul Einstein și, o dată cu aceasta, a dovedit experimental justețea teoriei lui Einstein.

O altă confirmare o constiuie deplasarea spre roșu (către frecvențe mai joase) a liniilor spectrale emise de atomi într-un câmp gravitațional intens: "efectul Einstein", similar efectului Doppler.

Universul configurat de teoriile lui Einstein nu mai este unul cu o metrică euclidiană. Semnificația devierii razelor de lumină în câmpuri gravitaționale intense constă în acel nou model al Universului înzestrat cu un spațiu cvadridimensional.

Contribuțiile lui Einstein determină transformarea rapidă cosmologiei (mai ales în perioada 1920 - 1970) într-o ramură a fizicii.^[17]

Astronomii Alexander Friedmann și Georges Lemaître au demonstrat, prin anii 1920, că ecuațiile lui Einstein conduc la ideea unuiUnivers aflat în plină expansiune. Încercând să obțină modelul unui Univers staționar, Einstein introdusese, în cadrul celebrelor sale ecuații de câmp, o constantă cosmologică. Ulterior, observațiile lui Edwin Hubble au dovedit contrariul. Einstein recunoaște că a săvârșit o mare eroare și acceptă modelul cosmologic al Universului în expansiune, pe care tot el îl preconizase.^[18]

Ulterior, pe la jumătatea secolului al XX-lea, se va admite teoria Big Bang ca explicație a formării Universului.

[modificare]Teoria unitară a câmpului

Totuși teoria relativității nu este acea teorie fizică universală la care visa autorul ei. Einstein a încercat să creeze o teorie fizică capabilă să lege toate câmpurile fizice care există în realitate (gravitațional, electromagnetic ș.a.) și să furnizeze o explicație cât mai completă și detaliată a imaginii fizice a lumii. El n-a reușit însă să creeze o astfel de teorie.

[modificare]Ipoteza fotonică

Efectul fotoelectric constituie unul din domeniile tratate în 1905. Pentru a explica acest fenomen, care infirma caracterul ondulatoriu al luminii,^[19] Einstein explică mecanismul emisiei de electroni utilizând ideile recente ale lui Max Planck, folosind termenul de "cuantă" (pachet de energie). Pentru această lucrare, Einstein va primi Premiul Nobel pentru Fizică.

Einstein emite o ipoteză revoluționară asupra naturii luminii, afirmând că, în anumite circumstanțe determinate, radiația electromagnetică are o natură corpusculară (materială), sugerând că energia transportată de fiecare particulă a razei luminoase, pentru care a introdus denumirea de foton, ar fi proporțională cu frecvența acelei radiații. De fapt, primul care a demonstrat teoretic că radiația electromagnetică este emisă în cantități precis determinate (cuante) a fost Max Planck care, în anul 1900, a descris matematic așa-numita radiație a corpului negru.

Această ipoteză contrazicea o tradiție de un secol (este vorba de teoria electromagnetică a lui Maxwell), care consideră emiterea energiei luminoase ca pe un proces continuu. Aproape nimeni nu a acceptat teoria lui Einstein. Fizicianul american Robert Andrews Millikan, care a confirmat experimental teoria un deceniu mai târziu, a fost el însuși descumpănit de rezultat.

Einstein, a cărui principala preocupare era să înțeleagă natura radiației electromagnetice, a urgentat ulterior dezvoltarea unei teorii care să reflecte dualismul particulă - undă al luminii.

[modificare]Mișcarea browniană

Într-unul din articolele publicate în 1905, cu titlul "Mișcarea Browniană"^[20], a făcut predicții semnificative asupra teoriei emise de botanistul englez Robert Brown privind mișcarea aleatoare a particulelor suspendate într-un fluid. Aceste previziuni au fost confirmate experimental.

[modificare]Ecuațiile lui Einstein

Forma matematică prin care teoria relativității generalizate descrie forța de gravitație o constituie un sistem de zece ecuații numiteecuațiile de câmp Einstein.^[21]

Acestea au fost descoperite concomitent de Einstein și de matematicianul german David Hilbert (1862 - 1943) în anul 1915. Între cei doi savanți a avut loc un schimb de idei, care a condus la forma finală a ecuațiilor de câmp ale Relativității Generalizate.

[modificare]Statistica Bose-Einstein

În 1924, Einstein primește, din partea fizicianului indian Satyendra Nath Bose, o descriere a unui model statistic prin care lumina putea fi asimilată unui gaz. Einstein publică acest rezultat, la care ulterior adaugă și contribuțiile sale, la revista Zeitschrift für Physik.

Toate acestea conduc la descrierea fenomenului ce apare la temperaturi scăzute, denumit condensatul Bose-Einstein și obținut în laborator abia în 1995.^[22]

Statistica Bose-Einstein mai este utilizată și pentru explicare comportamentului bosonilor.

[modificare]Modelul Schrödinger

Einstein propune fizicianului Erwin Schrödinger o aplicație a teoriei lui Max Planck prin a considera nivelul energetic al unui gaz privit ca un întreg, fără a lua în considerare fiecare moleculă componentă. Utilizând distribuția Boltzmann, Schrödinger descrie proprietățile "gazului ideal semiclasic".

[modificare]Efectul Einstein - de-Haas

În 1915, Einstein efectuează, împreună cu fizicianul olandez Wander Johannes de Haas, un experiment prin care să pună în evidență comportamentul giromagnetic al electronului.

Astfel s-a demonstrat că feromagnetismul se datorează impulsului unghiular intrinsec al electronului, denumit ulterior spin.

[modificare]Girocompasul

Einstein a adus îmbunătățiri girocompasului introducând suspensia electrodinamică a giroscopului.

De asemenea, Einstein a moderat, ca expert, disputa dintre Hermann Anschütz-Kaempfe și Elmer Ambrose Sperry în privința patentării girocompasului. În cele din urmă, primul dintre ei a obținut dreptul de autor în 1915.

[modificare]Refrigeratorul Einstein

Refrigeratorul Einstein

Datorită unui accident datorat agentului de răcire din acea perioadă, care era toxic, Einstein și colegul său, Leó Szilárd au experimentat cu alte tipuri de substanțe, mai puțin periculoase. ^[23]

Descoperirea lor a fost patentată pe 11 noiembrie 1930, dar nu a avut prea mare succes deoarece între timp, în 1929, a fost introdus freonul ca agent de răcire.

[modificare]Laserul

În 1916, Einstein publică un articol în Physikalische Zeitschrift în care, bazat pe consecințele legilor radiației lui Max Planck, preconizează pricipiile de funcționare ale laserului. În această lucrare introduce conceptele de emisie spontană și emisie stimulată.

[modificare]Difuzia luminii

În 1910, Einstein a scris o lucrare despre "opalescența critică" în care tratează efectul de difuzie al luminii în atmosferă. Este vorba de acel fenomen explicat și de John W. S. Rayleigh, conform căruia bolta cerească se vede albăstruie în timpul zilei și roșcată la crepuscul.

[modificare]Colaborări

Împreună cu Conrad Habicht și Maurice Solovine, Einstein înființează "Akademie Olympia". Studiile și lecturile includeau: Henri Poincaré, Ernst Mach, și David Hume, autori care au avut o puternică influență științifică și filozofică asupra lui Einstein.

De asemenea, Einstein participă activ la viața științifică internațională.

1911: La Bruxelles are loc prima ediție a Conferinței Solvay a Fizicienilor. Einstein constată cu surprindere că este cel mai tânăr dintre invitați (avea numai 32 de ani);
5 mai 1921: Einstein este ales membru străin al Royal Society;
1921: Einstein ține cursuri la Princeton University asupra Teoriei Relativității;
1922: Cursuri în Japonia și China;
1923: Cursuri inaugurale la viitoarea locație a Universității The Hebrew din Ierusalim;
1927: La a cincea Conferință Solvay, discută cu Niels Bohr și pune bazele Mecanicii Cuantice.

[modificare]Angajament politico-social

Einstein și Oppenheimer.

După 1919 Einstein în urma observațiilor astronomice ale eclipsei din 1919 devine tot mai cunoscut pe plan mondial. Vizitele sale în orice parte a Terrei au devenit evenimente naționale; fotografii și reporterii îl urmăreau peste tot.

Einstein și-a folosit renumele pentru a-și propaga propriile sale vederi politice și sociale.

Cele două mișcări sociale care au primit întregul său sprijin au fost pacifismul șisionismul.

În timpul Primului Război Mondial a fost unul din puținii savanți germani care au condamnat public implicarea Germaniei în război.^[24] Astfel, chiar în anul declanșării războiului, 1914, Einstein semnează o proclamație împotriva acestuia, Manifest către europeni. În anul următor, 1915, aderă la mișcarea pacifistă "New Fatherland League".

La încheierea marii conflagrații mondiale, în 1918, Einstein susține cauza Republicii de la Weimar.

În 1919 articole elogioase în The Times și The New York Times îl fac pe Einstein tot mai cunoscut pe plan mondial. Vizitele sale în orice țară^[25] devin evenimente naționale. Marele savant nu ezită să-și folosească renumele pentru a-și propaga propriile sale vederi politice și sociale.

Scrisoarea lui Einstein către Roosevelt, 2 august 1939.

În același an, 1919, Einstein poartă o discuție asupra sionismului cu Kurt Blumenfeld, lider al Organizației Sioniste Mondiale.

Einstein a fost ținta unor numeroase atacuri antisemite în Germania. Chiar și teoriile sale științifice au fost ridiculizate în public, inclusiv Teoria relativității ca fiind "negermane".

Cu venirea lui Hitler la putere în 1933, Einstein, care se afla în vizită în USA s-a decis imediat să emigreze. A primit o funcție la Institute for Advanced Study, în Princeton,New Jersey.

Einstein a regretat profund faptul că descoperirile sale au fost utilizate pentru creareabombei atomice, avertizând cu privire la pericolele pe care le prezintă armele nucleare. Din acest motiv s-a implicat nu numai în promovarea sionismului, ci și în mișcarea pentru pace. Astfel că în 1933 publică scrierea-manifest Why War? ("De ce război?").

În 1934 publică colecția de eseuri The World As I See It („Lumea așa cum o văd").

În fața imensei amenințări la adresa umanității venită din partea regimului nazist din Germania, Einstein renunță la poziția sa pacifistă și, în 1939, îndemnat de alți numeroși fizicieni, trimite celebra scrisoare către președintele Americii Franklin Delano Roosevelt, insistând asupra necesității producerii bombei atomice, întrucât exista posibilitatea ca și guvernul german să urmeze această cale. Scrisoarea lui Einstein a ajutat la grăbirea eforturilor pentru obținerea bombei atomice în Statele Unite și în 1944 se inițiază Proiectul Manhattan de cercetare în domeniul atomic. Einstein nu a avut nici un rol direct sau personal în fabricarea acesteia.

În 1944, manuscrisele celebrelor sale lucrări scrise în 1905 privind Teoria Relativității sunt vândute la licitație, în Kansas City, pentru 6 milioane de dolari, ca o contribuție pentru efortul de război american.

În 1945, Einstein își manifestă indignarea față de bombardarea orașelor Hiroshima și Nagasaki.

După război, Einstein s-a angajat pentru cauza dezarmării internaționale și a unei guvernări mondiale.

În 1948, Einstein, suporter activ al sionismului, salută cu entuziasm crearea statului Israel dar, patru ani mai târziu, în 1952, când David Ben-Gurion îi oferă președinția statului Israel, el o refuză.^[26]

În 1955, Einstein semnează împreună cu Bertrand Russel, o proclamație împotriva amenințării nucleare.

[modificare]Cetățenia

Einstein primind actul de cetățenie americană din partea lui Phillip Forman

De-a lungul vieții sale, fie forțat de împrejurări, fie pentru a-și atinge anumite deziderate, Einstein și-a schimbat cetățenia în mai multe rânduri:^[27]

14 martie 1879: cetățenie germană în momentul nașterii la Ulm (Baden-Wurtenberg)
28 ianuarie 1896: Pentru a evita serviciul militar, renunță la cetățenia germană (cu aprobarea tatălui)
timp de 5 ani este apatrid
21 februarie 1901: I se acordă cetățenia elvețiană pe care o pastrează până la sfârșitul vieții
1 aprilie 1911 - 30 septembrie 1912: perioada când deține funcția de șef al Catedrei de Fizică teoretică la Universitatea Germană din Praga este asociata cu obținerea cetățeniei austriece
aprilie 1914 - martie 1933: deține cetățenia germană, o dată cu deținerea funcțiilor de membru (cu drepturi depline) al Academiei Prusace de Științe și de profesor la Universitatea din Berlin până când, intrând în conflict cu noua putere nazistă, este nevoit sa părăsească Germania, pierzând cetățenia acestui stat
1933 - 1940: cetățenie elvețiană
1 octombrie 1940: Pe langă cetățenia elvețiană, o dobândește și pe cea americană.

[modificare]Concepții privind religia

Concepțiile religioase ale marelui savant sunt bazate pe cercetarea naturii:

„Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele și faptele omenirii.”^[28]

Mai precis, Spinoza considera că Dumnezeu este un alt nume pentru natură.^[29] Deci, adorația lui Einstein se referea la natură, pe carepanteiștii o numesc Dumnezeu.

Către sfârșitul vieții, într-o scrisoare adresată filozofului Eric Gutkind și datată pe 3 ianuarie 1954, marele fizician afirmă:

„Cuvântul dumnezeu nu este nimic altceva pentru mine decât expresia și produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecție de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilărești. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia.”^[30]^[31]

Religiozitatea nedefinită a marelui savant se referă mai degrabă la admirația pe care acesta o nutrește față de structura lumii, care se revelează treptat cu ajutorul științei.^[32] În 1926, într-o scrisoare adresată fizicianului Max Born, Einstein, referindu-se la principiul incertitudinii, scria: „Eu, în orice caz, sunt convins că El nu se joacă cu zarurile.”

„Dacă există ceva religios în mine, aceasta este admirația fără limite față de structura lumii atât cât ne-o poate dezvălui știința.”

[modificare]Concepții privind comportamentul etic

Einstein credea că moralitatea nu a fost dictată de Dumnezeu, ci de umanitate:^[33]

„Eu nu cred în imoralitatea individuală și consider etica ca o preocupare exclusiv umană deasupra căreia nu există nici o autoritate superioară.”

În ultima parte a vieții sale, Einstein a urmat o dietă vegetariană.^[34]^[35] Potrivit lui Einstein, vegetarianismul a avut o mare importanță pentru umanitate, așa cum se vede din următorul citat pe această temă:

„Nimic nu crește șansa de supraviețuire (a umanității) pe Pământ mai mult decât dieta vegetariană. (... ) Cu influența sa fizică asupra comportamentului uman, stilul de viață vegetarian ar putea influența în mod pozitiv soarta omenirii.”

Henri Coandă - brevet de invenţie

Un geniu al tehnicii româneşti: Henri Coandă (1886-1972)

Scris de Elena Solunca Moise
Intrat în legendă, Henri Coandă este cunoscut îndeosebi pentru realizarea primului avion cu reacţie şi descoperirea efectului care îi poartă numele, însă moştenirea sa este cu mult mai bogată şi cuprinde peste 250 de invenţii concretizate în peste 700 de brevete. În 1910, când avea numai 24 de ani, la a doua ediţie a Salonului Internaţional Aeronautic din Paris, atrăgea atenţia lumii ştiinţifice cu prezentarea primului avion cu turbo-propulsor fără elice, intrat în istoria ştiinţei ca „Avionul Coandă 1910“. La trecerea unui secol de la acest important eveniment ştiinţific, în Aula Academiei Române s-a desfăşurat o sesiune omagială organizată de Secţia de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române şi Asociaţia „Henri Coandă“. În alocuţiunea de deschidere, acad. Valentin Vlad, vicepreşedinte al Academiei Române, a făcut o prezentare sintetică a vieţii şi operei lui Henri Coandă, al cărui exemplu „trebuie transmis tinerilor pe care îi formăm în universităţile şi institutele noastre“. Prin tot ceea ce a făcut acest geniu al tehnicii româneşti „trebuie să fie un reper în evaluarea cercetării noastre din domeniile ştiinţifice şi tehnice“. G-ral. Lt. dr. Ion-Aurel Stanciu, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, a rostit un „cuvânt omagial din partea aviaţiei militare române“. În continuare, au prezentat comunicări: prof. dr. ing. Corneliu Berbente, Universitatea Politehnică Bucureşti - „Personalitatea ştiinţifică a savantului Henri Coandă“; dr. ing. Ioan Buiu - „Coandă 1910 «Le seule aeroplane sans Èlice avec turbo-propulseur» - impact mediatic şi tehnologic“; G-ral (r) Iosif Rus, Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii - „Fundamentul ştiinţific al creaţiei lui Henri Coandă 1910“; Ing. Dan Antoniu - „Propulsorul Coandă 1910“; Dr. ing. Sorin Dinea - „De la avionul cu reacţie la aerodina lenticulară“; Prof. dr. ing. Adriana Năstase - „Omagiu pentru Henri Coandă“; prof. dr. fiz. Radu Homescu - „1970: Dialog cu Henri Coandă“; „1976: La Muzeul Spaţiului din Washington“, şi ing. Alexandru Bartoc, Fundaţia Bartoc - „Henri Coandă în filatelie şi numismatică“. La sala „Th. Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române a fost vernisată o expoziţie dedicată lui Henri Coandă.

Politici Sociale

Despre afaceri online

PC Computer Locuinta - O investitie necesara

De la prietenii niștri RELIGIE

LITERATURA și CREDINTA

Economico - Sociale

Politici Fiscale , Sociale

Situatia ECONOMICO-SOCIALA Stiinta si tehnica

Deschizător de drumuri în ştiinţă şi tehnică

Henri Coandă s-a născut la 7 iunie 1886, fiind fiul generalului Constantin Coandă, profesor de matematică la Şcoala Naţională de Drumuri şi Şosele din Bucureşti şi prim-ministru al României (1918), şi al Aidei Danet, fiica medicului francez Gustave Danet. A urmat cursurile gimnaziale la Liceul Sf. Sava şi cele liceale la Liceul Militar din Iaşi. Şi-a continuat studiile la Şcoala de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină din Bucureşti şi, din 1904, la Tehnische Hohschule Berlin - Charlotenburg, iar din 1909 la École Supériore d’Aéronautique et de Construction Mécaniques, pe care o termină în anul următor ca şef al primei promoţii de ingineri aeronautici. Sprijinit de inginerul Gustave Eiffel şi de matematicianul Paul Painlevé începe să facă experimente aerodinamice şi construieşte, în 1910, primul avion propulsor cu reacţie, fără elice, numit „Coandă - 1910“. Tot în acest an, a fost distins cu titlul de „Officier d’Académie“ pentru servicii aduse aviaţiei şi, câţiva ani mai târziu, pentru participare la război în slujba Franţei şi a Aliaţilor primeşte „Legiunea de Onoare“, iar în România i se acordă „Bene Merenti“, clasa I. O activitate la fel de intensă desfăşoară şi în Anglia, între 1911-1914, ca director tehnic la Uzinele de aviaţie din Bristol, unde construieşte avioane cu elice de mare performanţă, cunoscute sub numele de „Bristol-Coandă“ şi cu unul dintre ele a câştigat premiul I la Concursul internaţional al aviaţiei militare din Anglia. Se întoarce în Franţa, unde seria performanţelor se îmbogăţeşte între altele cu un avion de recunoaştere, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacţie şi primul tren aerodinamic din lume.

Vezi și

Anul 1934 este cel în care Henri Coandă obţine un brevet de invenţie pentru „Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un al fluid“, cunoscut ca „Efectul Coandă“ şi defineşte devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex, fenomen observat încă din 1910, când făcea probe la avionul său cu reacţie. Descoperirea a fost urmată de numeroase aplicaţii, fiind considerat şi părintele mecanicii fluidelor. Dintre atât de multele sale invenţii mai consemnăm realizarea unui nou material de construcţie (beton-lemnul) pentru decoraţiuni, folosit la Palatul culturii din Iaşi. Tot în România, pune la punct un dispozitiv de detecţie a lichidelor din sol, folosit în prospectarea petrolieră. În Golful Persic, a construit un rezervor subacvatic din beton pentru depozitarea petrolului. Şi am putea continua. Cu certitudine, a avut vocaţia unui genial deschizător de drumuri, deoarece, cum însuşi spunea: „Domeniile ştiinţei sunt atât de vaste şi atrăgătoare, că nu m-am putut abţine de a le atinge pe toate. Dacă în aerodinamică am un oarecare renume, aceasta nu înseamnă că nu am găsit în alte branşe lucruri interesante... în biologie, electronică, cristalografie, studiile spaţiale, hidrodinamică, studiul apei în general, optică, termodinamică, energie nucleară ş.a.m.d.“.

Generozitatea gânditorului

Recunoaşterea internaţională a fost pe măsură şi, de pildă, în 1972, o revistă franceză îl plasa printre primii douăzeci de mari savanţi din toate timpurile, iar o revistă americană consemna: „Acest om înalt, înţelept şi robust savant este unul dintre cei mai activi oameni ai lumii şi, fără nicio exagerare, unul dintre geniile cele mai mari ale secolului“. Recunoaşterea internaţională este atestată şi de numeroasele distincţii şi premii între care: Harry Diamond Laboratories Award, Honorary Fellowship of Royal Aeronautical Society, Prix et Grand Médaille d’or Wielles Tiges“, UNESCO Award for Scientific Research, Médaille de l’Aéronautique Francaise.
Henri Coandă a revenit în ţară în 1969 ca director al Institutului de Creaţie Ştiinţifică (INCREST), iar în 1971, împreună cu acad. Elie Carafoli, reorganizează Departamentul de Inginerie Aeronautică al Institutului Politehnic din Bucureşti. În anul 1970, a fost ales membru al Academiei Române.
Înzestrat cu disponibilitate intelectuală de excepţie şi cu un spirit inventiv pe măsură, Henri Coandă a fost şi un gânditor de o generozitate cu totul exemplară, sintetizată în mărturisirea: „Tot ce-am întreprins, tot ce-am realizat nu a fost decât o chemare a noului, pentru cunoaştere, în scopul aflării a ceea ce mi-ar fi permis să desluşesc omul, condiţiile lui de viaţă, posibilităţile lui de creaţie într-un univers ce se dorea mereu mai larg, mai mare... în care să-mi pot aduce contribuţia nu a unui ambiţios, a unui egocentric, ci a unui devotat ideii de ridicare a omului prin acele mijloace pe care le oferă tehnica în era noastră, interes şi obiectiv care mă animă şi astăzi“. A-i evoca viaţa şi activitate este o datorie şi, cum s-a subliniat, o datorie este a-i cunoaşte întreaga moştenire spre a o îmbogăţi.

AGENDA
* Astăzi la ora 12.00, la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Şiinţă şi Artă (FNSA) se va desfăşura festivitatea de acordare a Premiilor de Excelenţă în Domeniul Ştiinţei şi Artelor. Evenimentul este organizat de FNSA în colaborare cu Primăria Sectorului 2 Bucureşti.
* În ziua de 15 ianuarie, ora 11.00, în Aula Academiei Române va avea loc manifestarea „Ziua lui Mihai Eminescu - Ziua Culturii Naţionale“, organizată de Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi Biblioteca Academiei Române. La ora 10.30, în sala „Th. Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române se va vernisa expoziţia „Donaţia George Oprescu“.

12 mai 2012

Replicatorul - Anul 2100

Cum vom trai in anul 2100 - previziuni uimitoare ale unui celebru fizician (I)

Foto: sciencenews2day

Viata noastra pana in anul 2100 a prilejuit renumitului fizician Michio Kaku sa scrie o carte privind previziunile legate de acest secol.
Dintre acestea, amintim stoparea procesului de imbatranire si construirea robotilor cu o inteligenta apropiata oamenilor.

Politici Sociale

Despre afaceri online

PC Computer Locuinta - O investitie necesara

De la prietenii niștri RELIGIE

LITERATURA și CREDINTA

Economico - Sociale

Politici Fiscale , Sociale

Situatia ECONOMICO-SOCIALA Stiinta si tehnica

1. Stoparea procesului de imbatranire
De milenii, regi si regine au cautat "fantana tineretii" fara succes. Noi inca nu o avem, dar biotehnologia ne va putea permite sa stopam sau poate sa inversam procesul de imbatranire.
In prezent, stim ca imbatranirea reprezinta acumularea unor erori la nivel molecular, genetic si celular. Dar este posibil sa se creeze mecanisme de corectare a erorilor, care ar putea inversa acest proces.
Nepotii nostri vor avea optiunea sa ajunga la varsta de 30 de ani si apoi sa se opreasca la aceasta varsta, pentru mai multe decenii.
2. Robotii inteligenti
Inteligenta artificiala s-a dovedit a fi mult mai dificil de obtinut decat au crezut oamenii de stiinta in anii '50, atunci cand s-a prezis ca vom avea cameriste, majordomi si insotitori - roboti pana in anul 2000.
In prezent, cel mai avansat robot construit are inteligenta unui gandac, care este capabil doar sa recunoasca si sa mute obiectele dintr-o camera. Dar in urmatoarele decenii, marile progrese vor fi inevitabile.
Robotii nostri vor deveni la fel de destepti ca un soarece, apoi ca un caine sau o pisica si in cele din urma ca o maimuta. Industria robotica s-ar putea sa devina mai mare decat industria de automobile din ziua de astazi.
Nimeni nu stie cand un robot se va apropia de inteligenta umana, dar este posibil ca aceasta sa se intample spre sfarsitul secolului al XXI-lea.
3. Replicatorul
Sfantul Graal al nanotehnologiei este replicatorul, un dispozitiv care poate crea orice din aproape nimic. In viziune SF, acesta este o camera in care punem materiile prime si apoi putem cere orice vrem, fie ca este vorba de o cina, un calculator sau o bijuterie.
Cheia pentru a crea acest replicator este "nanobot"-ul, un robot de dimensiunile unei molecule, care poate taia si rearanja dimensiunile unei molecule, transformandu-le in lucruri valoroase.
Desi acum pare imposibil, nu este exclus a peste un secol sa putem stapani aceasta arta complicata de remodelare a materiei.

Vezi și