"BIO"-cipurile

CIPURILE Viitorului

Cu un cip implantat sub piele poti face orice de la deschiderea usilor la pornirea motocicletelor sustine Frank Swain, care a incercat sa isi faca propriul sau implant.

Suedia va deveni prima ţară din lume

implantat sub piele nu mai este chiar un vis sau o obsesie a conspiraţioniştilor. Deşi aceştia din urmă au avertizat de peste 10 ani că la ăsta se va ajunge, mulţi oameni de ştiinţă au luat în râs asemenea predicţii, asimilându-le unor “minţi bolnave”.

Totul în jurul nostru va fi înregistrat pe un cip de mărimea unui bob de orez, implantat în mâna noastră dreaptă, unde poate fi citit sau urmărit prin ziduri şi pe distanţe mari. Exact un astfel de cip biometric implantabil va fi capabil să urmărească o persoană pentru tot restul vieţii.

1.   Ce să mai citim?

2. Ce să mai citim?

3. Tatăl fondator al Uniunii Europene.            

4. Colonizarea de pe Marte !

5.   Ne pregătim pentru Marte

6. Colonizarea Marte poate determina umanitatea să-și modifice ADN-ul ?

7. Cine mai urăște să poarte mască?

Unele grupuri religioase avertizează că limitarea spaţiului personal este cea mai mică dintre probleme. Citând din Biblie, ei atrag atenţia asupra faptului că, dacă societatea urmează această cale invazivă, va împlini profeţia de rău-augur făcută cu mult timp în urmă:

“16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (Apocalipsa 13:16-18).

Iată ce articol recent am găsit pe site-ul PR Newsire.com, în care se vorbeşte exact despre cât de aproape este ideea ca cipul implantat sub piele să fie unul universal şi chiar obligatoriu pentru toţi oamenii! Citez din articol:

BioNyfiken, o organizaţie suedeză în domeniul biotehnologiei, susţine aducerea fenomenului cipării către mase. Punctul lor de vedere este acela că a avea un implant inteligent subcutanat nu este atât de diferit faţă de a purta un cercel sau un tatuaj și că un număr tot mai mare de oameni vor alege să aibă implanturi sub piele.

Patrick Mylund Nielsen, cercetător științific principal de securitate la Kaspersky Lab, a spus: “Cât priveşte biociparea, sunt câteva lucruri de lămurit: Ce se întâmplă atunci când cheile noastre private se află sub pielea noastră? Poate cineva să devină o copie virtuală a mea, strângându-mi mâna? Cine ar putea să mă urmărească oriunde m-aş duce?”

“Tehnologia deja se întâmplă”, spune Hannes Sjoblad, unul dintre fondatorii BioNyfiken. “Observăm o comunitate în creștere rapidă a persoanelor care experimentează implanturile cu cip, care permit utilizatorilor să efectueze rapid și ușor o varietate de sarcini zilnice, cum ar fi permiterea accesului în clădiri, deblocarea dispozitivelor personale fără coduri PIN, permiterea accesului de citire la diferite tipuri de date stocate.

Consider această tehnologie inovatoare ca un alt moment important în istoria interacțiunii om-calculator, similar cu primele “ferestrele” din sistemul de operare sau cu primul ecran tactil. Identificarea prin atingere este înnăscută pentru om. Codurile PIN și parolele nu sunt naturale. Și fiecare dispozitiv suplimentar pe care trebuie să-l luăm pentru a ne identifica, cum ar fi un breloc sau un card, este doar un alt element care ne face viaţa mai complicată.”

“De aceea am considerat că este esențial să se lucreze alături de noi de un expert de securitate, care înțelege cu adevărat tehnologia, pentru a ne ajuta să analizăm riscurile. Kaspersky Lab este partenerul ideal de cercetare pentru BioNyfiken”.

P.S. Aşadar, celebra companie anti-virus Kaspersky se va ocupa în viitor cu implantarea cipurilor sub piele la oameni. În Suedia, deja există o serie de clădiri high-tech, cum ar fi Epicenter, în care implanturile sub piele sunt utilizate în mod regulat de către angajaţi, pentru o serie de activităţi. Ideea nu este ca avea un cip sub piele e doar un fel de tatuaj sau cercel… nu asta cred că a constituit vreodată vreo problemă, ci faptul de a fi URMĂRIT PERMANENT DE CĂTRE CINEVA în tot ceea ce faci (că te duci în locul X, că achiziţionezi produsul Y sau că vorbeşti la telefon cu Z).

Faptul de a fi urmărit constituie cea mai gravă încălcare a libertăţii unui om, a intimităţii sale; atât timp cât acel om nu face niciun rău societăţii, de ce trebuie să fie el obligat să-şi implanteze un cip sub piele, pentru a fi urmărit? Pentru că ciparea va deveni obligatorie (vă asigur că se va întâmpla acest lucru), chiar dacă acum pare a fi doar experimentală şi opţională. Iar urmărirea tuturor oamenilor nu reprezintă decât o altă obsesie a blestematei de Oculte Mondiale care ne conduce din umbră de atâta timp…

Despre obligativitatea microcipurilor, am vorbit în cadrul acestui articol din septembrie 2014 (Microcipurile RFID, implantate în noi, vor fi obligatorii, fie că ne place sau nu! Bine aţi venit în “tirania virtuală”!) şi în care explicăm foarte clar paşii de introducere a acestor cipuri:

În primul rând, tehnologiile vor trebui să fie, în general, acceptate de societate. Se va începe cuproduse “cool” de consum, cum ar fi Google Glass. Apoi, microcipurile RFID vor fi implantate în mod voluntar sub pielea noastră pentru accesul la clădirile publice. În cele din urmă, odată ceconceptul este general acceptat de majoritatea lumii, acest microcip va deveni noul “număr de securitate socială” şi va fi obligatoriu.

Pe de altă parte, observ că Suedia devine un teren de experimentare a Ocultei Mondiale. De exemplu, această ţară este pe punctul de a interzice orice tranzacţie cu bani-gheaţă, totul făcându-se doar electronic. Aşa cum scriam într-un articol din 2012 (Care este adevăratul pericol al eliminării totale a banilor de hârtie din societate? Vom fi total controlaţi!), în Suedia, doar 3% din tranzacţii au loc cu bani cash; de exemplu, în majoritatea mijloacelor de transport în comun nu se mai pot cumpăra bilete cu ajutorul banilor-gheaţă.

Sursa info : http://logosul.ro/cip-ul-666-la-un-virus-distanta-accepti-sau-cip-ul-de-marimea-unui-bob-de-orez-implantat-in-mana-noastra-dreapta-nu-mai-este-un-vis-sau-o-obsesie-a-conspirationistilor-cu-minti-bolnave/

     
Cu 9 ani în urmă se publica în România, în revista "Obiectiv Legionar", primul articol explicit despre biocipuri. Îl reproducem mai jos. Credeţi că ne-a sunat cineva la redacţie sau că am fost contactaţi în vreun fel de către cetăţeni revoltaţi de ceea ce se poate întâmpla cu societatea în urma implantării biocipurilor? Răspunsul este NU. Acum observăm că lumea se revoltă împotriva "bio" - cipurilor ce se vor introduce pe paşapoarte. Nu paşapoartele sunt problema. Că vor fi cu cip sau nu, nu are nici o importanţă. Căci datele de identificare sunt deja în computerele de la poliţie, vămi, aeroporturi - iar aşa cum sunt acum şi se verifică aceste date prin introducerea CNP-ului în computer sau că vor fi şi pe chipul din paşaport, "tot acolo suntem". Dar când banul fizic, de hârtie sau moneda vor dispărea şi va rămâne doar banul electronic, atunci va fi o MARE PROBLEMĂ: biocipurilevor fi implantate în mâna noastră iar comerţul liber, concurența pe piaţă, deplasarea liberă vor fi doar iluzii. CEI BOGAŢI ŞI LA PUTERE VOR PUTEA CONTROLA TOTUL. Revolta noastră trebuie să fie împotriva "BIO"-cipurilor ce vor fi în corpul uman şi nu împotriva cipurilor tip card, de pe paşapoarte sau Cărţile de Identitate, căci aceste cipuri nici măcar nu pot fi numite "bio", nefiind implantate în corpul uman, căci la aceasta se referă denumire de "bio" şi nu la faptul că cipul de pe paşaport va conţine datele "biologice" gen înălţime, culoare ochi, culoare păr, greutate, semne vizibile-cicatrici, sex, vârstă etc. Acestea sunt deja ştiute şi introduse in datele de evidenţă ale populaţiei. Dar oare ne ascultă, ne citeşte cineva? Dăm o bere cui confirmă. Mai jos publicăm articolul din revista noastră aşa cum a apărut în urmă cu 9 ani.


CONSPIRAŢIA - articol publicat în revista "Obiectiv Legionar" nr. 9 din Martie 2004

- Ne aflăm în epoca Apocalipsei? -

Traducere şi adaptare după articole din străinătate - Carmen Vişan , Comentarii şi precizări - Şerban Suru

De ani de zile, în occident, sunt folosite la animale de casă, pentru identificarea lor uşoară în caz de pierdere, mici dispozitive electronice, numite microcipuri, care se implantează sub pielea animalului. Cu ajutorul unui aşa numit „scanner” care se trece peste corpul necuvântătoarei se identifică microcipul şi se citeşte prin undele emise de acesta informaţia înregistrată în el.

Dar cu vreo trei ani în urmă tehnologia a început să fie aplicată şi la oameni. Pentru început totul pare foarte benefic şi promiţător. Dispozitivul se numeşte VeriChip.

Să vedem ce spune chiar firma producătoare, Applied Digital Solutions, din Statele Unite:

VeriChip este un dispozitiv miniaturizat, implantabil, cu identificare prin frecvenţă radio, ce poate fi folosit în scopuri de securitate, financiare sau de altă natură. De mărimea unui bob de orez, de 12 milimetri pe 2,1 milimetri, fiecare produs VeriChip conţine un număr unic de verificare şi e disponibil în mai multe variante. Numărul de verificare e înregistrat prin trecerea rapidă a unui scanner peste VeriChip. O cantitate mică de energie conţinută într-o frecvenţă radio pleacă de la scanner activând VeriChip-ul, ce emite astfel un semnal de frecvenţă radio ce transmite numărul de verificare.


Dimensiune dispozitiv 401462 09: Keith Bolton, chief technology officer of Applied Digital Solutions, demonstrates the VeriChip February 22, 2002 in Boca Raton, FL. The VeriChip, when implanted in a persons forearm or shoulder, can provide medical and identity information when scanned. (Photo by David Friedman/Getty Images) Getty Images

În domeniul securităţii, compania dezvoltă şi în prezent aplicaţii pentru VeriChip într-o varietate de sisteme de securitate, apărare, siguranţa teritoriului şi a accesului. Aceste facilităţi includ folosirea VeriChip pentru a controla accesul autorizat în dispozitive ale guvernului şi clădiri din sectorul privat, dispozitive nucleare, laboratoare naţionale de cercetare, centre corecţionale şi puncte de depozitare pentru transporturi speciale.
VeriChip poate întări paza aeroporturilor, securitatea liniilor aeriene şi a navelor de croazieră, a transporturilor secrete şi poate gestiona activitatea portuară. În aceste direcţii, VeriChip poate funcţiona ca tehnologie de sine stătătoare, adăugându-se verificărilor făcute de personal, sau poate opera în conexiune cu alte tehnologii de securitate cum sunt legitimaţiile standard de identificare şi dispozitivele biometrice avansate (scannere de retină, cititoare de amprente sau sisteme de recunoaştere a feţei). Compania a prezentat recent VeriPass şi VeriTag, ce vor permite personalului din securitatea portuară şi aeriană să conecteze un deţinător de VeriChip la bagajul său, în timpul îmbarcării şi debarcării persoanelor, la datele privind parametrii zborului şi la bazele de date electronice ale forţelor de ordine sau ale companiilor aeriene.
Conceptul de utilizare a VeriChip ca mijloc de securizare a accesului ar putea fi extins la produse de consum, ca laptopuri, calculatoare, maşini, telefoane celulare şi chiar case sau apartamente.
În domeniul financiar, compania a identificat un enorm potenţial al VeriChip ca tehnologie de verificare personală ce poate facilita observarea furturilor şi preveni accesul fraudulos (în special prin intermediul bancomatelor) la conturi bancare şi cărţi de credit. Tehnologia VeriChip va oferi clienţilor băncilor şi utilizatorilor de cărţi de credit siguranţa de a‑şi şti conturile accesate doar dacă ei fac asta şi sunt prezenţi fizic la tranzacţie .

Sistemul de identificare personală VeriChip – întrebări şi răspunsuri

Iată câteva dintre cele mai des auzite întrebări cu privire la sistemul VeriChip, precum şi răspunsurile oferite de compania producătoare.


- Ce este VeriChip?
- Este un microcip sub formă de capsulă, care în momentul activării prin intermediul unui sistem de citire VeriChip transmite informaţia pe care o conţine. Pentru că este atât de mic (de mărimea unui vârf de pix), este practic nedetectabil şi indestructibil odată introdus sub pielea dvs. Are un înveliş special din polietilenă ce facilitează aderenţa la ţesut, astfel că nu se deplasează. Neavând baterie, nu trebuie să ne facem probleme privind substanţele chimice; nu se descarcă, iar durata prevăzută de funcţionare e de până la 20 de ani.


- Unde şi cum se introduce cipul?
Se inserează chiar sub piele, în carne, pe dosul palmei. Atât cipul cât şi dispozitivul cu care este introdus sunt sterilizate şi preasamblate, pentru a garanta siguranţa. După inserare, dispozitivul de implatare se aruncă. Cipul nu produce disconfort, senzaţia în momentul implantării fiind aceea de înţepătură.
- Care este taxa de înregistrare ca utilizator de VeriChip?
Taxa este de 9,95 dolari pe lună, încasată automat de pe cartea de credit a utilizatorului.

- Nu poate fi folosit ca mijloc de supraveghere a utilizatorului?
Noi promovăm VeriChip ca mijloc universal de identificare. Recomandăm folosirea lui în asigurarea securităţii tranzacţiilor financiare şi a transporturilor, a reşedinţelor şi a accesului în centre comerciale, a rezidenţelor militare şi guvernamentale.

- Informaţia conţinută de el se poate schimba?
Este vital ca informaţiile să fie permanent actualizate. Oferim mijloace foarte convenabile de a realiza acest lucru. E suficient să accesaţi website‑ul(pagina de internet) nostru sau să telefonaţi la centrul nostru pentru a solicita aceste modificări.

Ideea microcipului a fost însă discutată din punct de vedere teoretic chiar din anii ’60. Apoi au început experimentele. Dar d-abia o dată cu inventarea microprocesoarelor s-a putut face progrese reale în domeniu.
La sfârşitul anilor nouăzeci Jon E. Dougherty comenta:

Cercetătorii afirmă că în prezent tehnologia este în măsură să implanteze sisteme biometrice la fiinţe umane, acestea putând fi monitorizate de sateliţii guvernamentali şi utilizate de industriile private.
De fapt, câţiva furnizori încearcă în prezent să prezinte această tehnologie publicului şi sectorului privat.
Deşi încă nu sunt încă accesibile publicului pe scară largă, implanturile şi discuţiile iscate de ele se află în centrul dezbaterilor de aproape un an. Spre exemplu, The London Times scria în octombrie 1998: „ Starurile de cinema şi copiii milionarilor sunt printre cele 45 de persoane, între care mai mulţi britanici, care au luat contact cu cipurile (numite Sky Eye), prin teste secrete.”.
Criticii acestui sistem sunt îngrijoraţi de susţinerea crescândă a unor asemenea produse din cauza riscului inerent la care e supusă viaţa privată. Ei afirmă că mai multe guverne, între care şi cel al SUA, au posibilitatea de a monitoriza aceste implanturi şi, ca urmare, pe cei ce le posedă, chiar dacă aceştia nu sunt urmăriţi pentru crime, înregistraţi ca persoane dispărute sau consideraţi periculoşi în vreun fel.
Un studiu recent asupra implanturilor cu microcipuri, scris de Elaine M. Ramish pentru Franklin Pierce Law Centre, a examinat pe termen lung problema etică a intimităţii, ce însoţeşte orice dezbatere legată de implanturile biometrice. Studiul a oferit detalii privind cercetarea şi dezvoltarea precum şi planurile de marketing ce ar putea fi folosite pentru a „vinde” ideea unui public american, în general sceptic, şi Congresului SUA.
Ramish crede că implementarea unor astfel de dispozitive va deveni totuşi o realitate, în ciuda controversatului lor rol, de sistem de identificare. Dar, spune ea, conceptul nu este unul nou, alţi cercetători pledând pentru răspândirea dispozitivelor biometrice de identificare încă din 1967.
În lucrarea sa „ Deja a sosit timpul? Consecinţe ale implantării microcipurilor umane”, Ramish sublinia: „Deşi implantarea microcipurilor ar putea fi introdusă ca procedură la cerere, în timp, datorită presiunilor, ea ar putea deveni obligatorie”.
„ Un sistem naţional de identificare prin intermediul implanturilor cu microcipuri ar putea fi realizat în două etape”, a afirmat ea. „ Prin introducerea pe bază de voluntariat, implantarea ar putea părea un lucru firesc. Iar după familiarizarea cu procedura şi cu beneficiile sale, implantarea ar deveni obligatorie”. Într-adevăr, din cazurile verificate în Marea Britanie, până acum beneficiarii nu au declarat nici o consecinţă negativă.

Ca un „amuzament” pentru viitorul apropiat vă comunicăm că la Bruxelles – Comisia Europeană a adoptat o propunere de reglementare potrivit căreia, din 2005, toate statele membre vor insera în paşapoartele emise cetăţenilor europeni un microcip ce va conţine date biometrice ale feţei deţinătorului. Ţările Uniunii Europene pot decide dacă pe lângă aceasta vor insera în microcip şi date de identificare a amprentelor digitale. Pentru Bruxelles, proiectul este conceput spre a face paşapoartele mai sigure, prin inserarea de date personale biometrice . Tehnologia selectată de experţii Comisiei Europene va permite ţărilor Uniunii Europene şi satisfacerea cerinţelor SUA privind vizele, potrivit reglementărilor internaţionale.

Să revenim acum la VeriChip. Iată altă clasificare a „avantajelor” microcipului produs de SUA:

- sute de mii de dispozitive medicale sunt implantate chirurgical pacienţilor în fiecare an. Exemple ale acestor dispozitive ce îmbunătăţesc sau salvează vieţi sunt stimulatoarele cardiace, sistemele ortopedice, valvele cardiace, pompele medicale. După inserare, acestea cer deseori ajustări, reparaţii, înlocuiri. VeriChip, inserat subcutanat chiar deasupra dispozitivului medical, oferă pacienţilor, medicilor sau producătorilor săi o metodă rapidă, sigură şi non- invazivă de a obţine informaţii medicale esenţiale despre dispozitivul în cauză. VeriChip este o sursă de date privind numele pacientului şi starea lui, dar şi privind componentele iniţiale ale dispozitivului medical, ajustările necesare şi alţi parametri esenţiali. Aplicaţiile sale viitoare vor include înregistarea completă şi arhivarea fişei medicale în sprijinul ajutorului medical de urgenţă.


- aplicaţii în domeniul intervenţiilor de urgenţă sau securităţii:

Tehnologia de verificare a identităţii persoanelor a ajuns în ultimul timp în centrul interesului. O mare parte a atenţiei s-a concentrat pe tehnologiile „ biometrice”, care identifică indivizii după caracteristici biologice sau fizice unice, cum sunt amprentele digitale, amprenta vocală, caracteristicile retinei, puncte de recunoaştere a feţei. Spre deosebire de acestea, VeriChip se bazează pe tehnologia sigură a microcip-ului, care permite un acces non – invaziv la informaţie medicală, identificare sau alte date importante. Folosirea avansatei tehnologii VeriChip oferă diminuarea sau eliminarea riscului de furt, pierdere, copiere sau falsificare a datelor. Domenii specifice de aplicare includ: îmbunătăţirea formelor de identificare, căutare şi salvare, aplicaţii în apărare şi justiţie.
Richard J. Sullivan, preşedinte al firmei producătoare (Applied Digital Solutions - ADS), declara: „Cu VeriChip, Applied Digital a făcut un alt pas important în dezvoltarea tehnologiilor avansate de securitate personală pe o piaţă ce evoluează rapid. VeriChip adaugă Digital Angel şiThermo Life la tehnologiile noastre de ultimă generaţie. Toate acestea sunt proiectate să salveze vieţi, să întărească securitatea personală şi să îmbunătăţească nivelul vieţii. Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu comunitatea medicală şi alţi potenţiali parteneri pentru a aduce VeriChip pe piaţă cât mai repede posibil.”.

- despre Digital Angel:

Digital Angel reprezintă prima combinaţie a tuturor timpurilor între tehnologia de vârf în materie de biosenzori şi telecomunicaţiile fără fir aferente sisemului GPS (Sistem de Poziţionare Globală). Utilizând capacităţi avansate la nivel de biosenzori Digital Angel va putea monitoriza funcţiile – cheie ale corpului, cum sunt temperatura şi pulsul şi va transmite datele, împreună cu o localizare exactă, unei staţii din teren sau unui centru de monitorizare. Corporaţia Digital Angel a anunţat o propunere de fuzionare cu Medical Advisory Systems.

- despre Thermo Life

În noiembrie 2001, Applied Digital Solutions a creat o divizie subsidiară numită Advanced Power Solutions (APSI). Aceasta va dezvolta, vinde şi înregistra licenţa Thermo Life, un generator personal termoelectric alimentat de căldura corpului. Thermo Life se doreşte o sursă miniaturizată de curent pentru o gamă largă de aparate electronice, inclusiv dispozitive medicale ce se ataşează sau implantează, microcipuri tip VeriChip ceasuri de mână sau alte dispozitive de consum.
Compania estimează că piaţa de desfacere potenţială a Thermo Life depăşeşte 30 de miliarde.

Să mai ascultăm şi părerile altor oameni interesaţi de VeriChip:

Jane Black, 22 martie 2002:

Fam. Jacobs a aflat prima dată de VeriChip dintr-o prezentare NBC. Derek, care are 14 ani , e pasionat de tehnologie şi e cea mai tânără persoană atestată de Microsoft , a fost intrigat. Mama lui, Leslie, a fost sceptică, dar a sfârşit prin a fi convinsă că VeriChip ar putea salva vieţi. Soţul ei, Jeffrey, a supravieţuit unui cancer şi ia 10 medicamente diferite zilnic. În plus, tânărul Derek e alergic la multe antibiotice comune. „ Într‑un accident, minutele şi secundele înseamnă totul. Cipul vorbeşte pentru tine atunci când tu n-o poţi face”, spune Leslie.
Fam. Jacobs nu sunt singurii care „ stau la coadă” pentru a obţine un VeriChip. Judecătorul brazilian din Sao Paolo, ministrul Antonio de Cunha Lima speră să fie primul care va obţine un implant în America de Sud. Dispozitivul său nu va conţine doar informaţii medicale; va include un dispozitiv de localizare prin GPS ce i-ar putea salva viaţa în alt mod. Brazilia are cel mai mare număr de răpiri din lume după Columbia, Mexic şi Indonezia. În 2001, în Sao Paolo au avut loc 267 răpiri.
Nu toată lumea e la fel de încântată de VeriChip ca fam. Jacobs şi de Cunha Lima. Pentru unii, cipurile implantate amintesc înspăimântător de microfoanele plasate în ciborgii din filmul „Star Trek”. Unii conservatori religioşi afirmă că această tehnologie este „ semnul fiarei”. Iar avocaţii specializaţi în viaţa privată avertizează că se poate abuza de această tehnologie. „ Întotdeauna trebuie să te gândeşti la cum va fi folosit mâine dispozitivul”, spune Chris Hoofnagle, avocat la Electronic Privacy Information Center în Washington.
Argumentele pro şi contra, deocamdată, mi se par puţin tendenţioase. Nu poţi opri tehnologia doar pentru că undeva, cândva , ai putea suferi un abuz. Iar VeriChip are un potenţial aproape miraculos. Un pacient cu Alzheimer ar avea de câştigat dacă informaţiile medicale ar fi imediat accesibile prin scanarea lor. Soldaţii sau jurnaliştii ar putea decide să le fie monitorizat parcursul prin GPS(Sistem Global de Supraveghere şi urmărire prin Satelit) în timpul unui război. Un VeriChip ar fi putut împiedica moartea lui Daniel Pearl, reporterul de la Wall Street Journal răpit şi ucis în Pakistan.
SCENARII PERICULOASE. Nu cred că ar fi iminentă implantarea obligatorie cu elemente de identificare, cum sugerează unii. Într-adevăr, după ce s-a cochetat, după 11 septembrie 2001, cu ideea cardurilor naţionale de identitate, sprijinul publicului a mai pălit. Potrivit unui sondaj, 41% din americani se opun unui sistem naţional de identificare, în timp ce 26% îl susţin.
E însă bine să subliniem că o tehnologie ca VeriChip poate scăpa de sub control. Iată două scenarii pe cât de realiste, pe atât de periculoase – şi cum pot fi prevenite.
O utilizare normală a unui cip cu capacităţi de urmărire ar fi monitorizarea foştilor condamnaţi şi a celor eliberaţi condiţionat. Deja 27 de state folosesc un mod de supraveghere prin satelit pentru a da de urma foştilor prizonieri. Cei eliberaţi condiţionat poartă o brăţară şi o cutiuţă, numit dispozitiv portabil de urmărire, care permite forţelor de ordine să-i depisteze. ADS a semnat deja un contract cu California Corrections Department pentru a urmări deplasarea celor eliberaţi condiţionat cu un dispozitiv numit Digital Angel. Puteţi spune că fiind ascuns dispozitivul oferă purtătorului mai multă, nu mai puţină intimitate.
DOAR PENTRU VOLUNTARI? - până aici, e perfect. Dar imaginaţi-vă acest cip folosit de un guvern totalitar pentru a urmări activiştii politici sau alte persoane considerate inamici ai statului. În mâini greşite, VeriChip ar spori puterea unor persoane nepotrivite.
Preşedintele ADS Keith Bolton a insistat asupra faptului că VeriChip va fi folosit doar în situaţii bine definite. Dar compania nu-şi asumă rolul de a controla şi garanta cum se folosesc şi când se vând clienţilor dispozitivele. Guvernul SUA ar putea considera necesar să reglementeze vânzările internaţionale ale VeriChip cam aşa cum o face cu vânzările de arme către anumite state.
Cât despre urmărirea copiilor, mulţi părinţi şi-ar dori să afle unde sunt copiii, pentru a-i proteja mai bine. John Walsh, realizatorul popularei emisiuni America’s Most Wanted e avocat. În 1981, fiul său de 6 ani, Adam, a fost răpit dintr-un magazin din Florida şi apoi ucis. Pe 4 martie, Walsh a răspuns unui telespectator ce telefonase la emisiunea „Larry King Live” că cip-urile de supraveghere sunt „ o idee strălucită” şi că „ aş vrea ca cineva să o facă, pentru că timpul e vital când un copil a dispărut şi l-ai putea detecta prin intermediul cip-ului”, a spus el. „ Şi chiar dacă n-ai avut norocul să-l localizezi, găsirea corpului e importantă din două motive: încheierea căutării şi obţinerea de date pentru instrumentarea cazului. Deci sper că cineva va face asta cât timp trăiesc.”
Dorinţa de a-i proteja pe copii e nobilă. Dar care e preţul? Merită să le afectăm libertatea pentru a-i şti în siguranţă? Şi oare copiii s-ar oferi voluntar pentru implant? Minorii n-ar avea prea mult de ales. Părinţii excesiv de protectori – sau mai rău – şi-ar putea face copiii prizonieri virtuali. Părinţii ce vor dori localizarea copiilor cu un VeriChip ar trebui să solicite acordul unui judecător. Un copil prins între părinţii ce-şi dispută custodia ar putea primi temporar un cip, dar numai sub supravegherea unui judecător.
Ambele scenarii rămân îndepărtate. ADS este în faza de producere a unui cip pentru localizare prin GPS şi, pentru moment, spune că nu intenţionează să-l comercializeze în SUA. Dar lucrează la un plan de distribuire a scanner-elor VeriChip în camerele de urgenţă a spitalelor şi lucrează cu producătorii de echipamente medicale pentru a le asimila stimulatoarelor cardiace şi membrelor artificiale.
PUŢINĂ REZISTENŢĂ. - Implementarea agresivă a companiei în America de Sud demonstrează că aceasta este o potenţială piaţă. Deja ADS are contracte în trei ţări latino-americane pentru a oferi VeriChip pentru servicii de securitate şi autentificare. Comenzile iniţiale depăşeau 300.000 dolari cu venituri anticipate în primul an de aproape 2.000.000 dolari. Preşedintele ADS Scott Silverman crede că piaţa globală a cip-urilor de securitate va valora 450.000.000 dolari până în 2007.
Dacă are dreptate, e timpul să stabilim condiţii pentru a ne asigura că VeriChip e implantat doar cu consimţământ individual şi că această puternică tehnologie nu cade în mâini nepotrivite. Pentru fam. Jacobs, VeriChip are un potenţial real. Pentru noi, ceilalţi, puţină reţinere nu ar fi inutilă. >>>

Dar în Mexic, care suferă de o epidemie de răpiri pentru obţinerea de răscumpărări, VeriChip este considerat asul din mânecă. După ce este implantat, oficialii din guvern şi spitale folosesc un scanner pentru a citi numărul de serie şi a accesa numele, datele de identificare şi cele personale ale individului aflate în computerul lor. Iar delegaţilor la Congresul Partidului Comunist Chinez li s-a cerut să poarte insigne ce conţineau cipuri, astfel încât mişcările lor să poată fi urmărite şi înregistrate. Fireşte chinezii au presupus că această procedură va reduce emigrările spre Vest. Următorul pas e de asemenea evident. Cine mai are nevoie de insigne dacă le ceri delegaţilor, angajaţilor sau cetăţenilor să poarte un microcip implantat în mână ? Applied Digital Solutions, ce produce controversatul dispozitiv de supraveghere Digital Angel, cât şi VeriChip, afirmă că dezvoltă o tehnologie de utilizare a sateliţilor pentru a urmări persoanele.
Pentru oficialii guvernamentali, implicaţiile sunt evidente.

CASA NOASTRĂ, TEREN DE LUPTĂ

În SUA această luptă se va da pentru viaţa privată şi drepturile individuale. Va implica Congresul, tribunalele, reţelele de telefonie, maşinile de vot şi căsuţele de cablu TV. Tăcută şi invizibilă, lupta va face ordine în portofelele americanilor, în cărţile de credit şi în alte lucruri aparent simple.
Va pătrunde în dormitoare, prin liniile telefonice. Tot felul de dispozitive în sufragerie, cipuri „Clipper” în căsuţa de cablu TV. Şi lupta se va extinde la bancă, la şcoala copiilor, la birou, la cabinetul doctorului, agenţia de asigurări şi sute de alte locuri.
O sută de alte locuri unde „ fratele cel mare” înregistrează detaliile vieţii tale, permanent, ca parte a dosarului tău personal.
Americanii sunt la răscruce. Iar noi îi urmăm. Şi drumul pe care îl alegem va decide dacă intrăm în secolul viitor ca ţări libere sau ca state ale poliţiei electronice globale.

SEMNUL FIAREI

Dr. Charles Sanders este inginerul ce coordonează proiectul privind cipurile bio-medicale implantate oamenilor. Aceste cipuri au fost transformate din tehnologie medicală în tehnică de identificare. În timpul acestui proces, dr. Sanders a fost invitat să discute cu Henry Kissinger posibilităţile de identificare a 5 miliarde de locuitori ai globului. Într-o discuţie cu Sanders, Kissinger a spus: ” Nu putem controla decât dacă putem identifica pe toată lumea”. Există un cip de o lungime de un sfert de inch ( cât un bob de orez). Acest cip, BT 952000, e numit „ Localizator Invaziv pentru Identificări de Urgenţă”. Acest tub de sticlă are 250000 de componente electronice în el. E un procesor ultra sofisticat care e atât emiţător cât şi receptor. Poate transmite continuu satelitului prin impulsuri de frecvenţă foarte înaltă. Are un circuit de încărcare şi o baterie. Bateria e cu litiu. E încărcată pe toată durata vieţii, de fluctuaţiile de temperatură ale corpului. Are un circuit termal de reîncărcare ce utilizează fluctuaţiile de temperatură ale corpului nostru. Acesta reîncarcă bateria cu litiu şi o păstrează astfel. Proiectanţii au cheltuit 1,5 milioane de dolari din fondurile pentru cercetări medicale (banii contribuabililor) pentru a analiza cele mai potrivite două părţi ale corpului în care să implanteze acest lucru, pentru a profita de maximum de temperatură. După luni de cercetări, au hotărât că acestea sunt mâna dreaptă sau, în cazul când aceasta lipseşte, fruntea.


Un loc unde poate fi introdus sub piele

Va fi injectat sub piele. Potrivit dr. Sanders, această tehnologie va oferi o supraveghere strânsă a oricărui om de pe glob. Emite un semnal digital la intervale specifice. Acest interval este semnalul de localizare. Oferă informaţii vitale despre individ ca un semnalizator . Are antene pentru emisie şi pentru recepţie. Are un microcip ce înmagazinează 9 caracteristici: nume şi poză digitală, date digitale ale amprentelor, descriere fizică, adresă şi adrese anterioare, istoricul familiei, ocupaţia şi venitul, date despre plata impozitelor şi banii deţinuţi, cazier şi număr de asigurări sociale. Noul tău număr va avea 18 caractere, grupate în 3 secţiuni.
Dr. Sanders vorbea despre cip cu un coleg inginer şi a întrebat ce se poate întâmpla dacă cipul nu funcţionează corect. Celălalt i-a răspuns că ar produce o iritaţie dureroasă. Dr. Sanders a declarat : „ Cred că cipul acesta e semnul Fiarei”. Acum dr. Sanders călătoreşte peste tot pentru a informa şi atenţiona oamenii în legătură cu cipul, cipul său.


ETAPELE SPRE ACCEPTAREA IMPLANTĂRII CIPURILOR

- SE SCRIE SCENARIUL
- SE FABRICĂ CIPUL ŞI DISPOZITIVUL DE IMPLEMENTARE
- SE ÎNREGISTREAZĂ MARCA
- SE CÂŞTIGĂ MASS-MEDIA DE PARTEA PROIECTULUI
( CONTROL ASUPRA TV, ZIARE, RADIO)
- PUBLICUL E BINE PREGĂTIT TIMP DE MULŢI ANI

Prin introducerea de alimente modificate genetic, corpul şi mintea devin docile, lipsite de reacţie, dependente. La acestea putem adăuga vaccinarea, inocularea de fluor, clor, ingineria genetică, substanţele chimice, programele CODEX, manipulările subliminale prin TV, radio alte instrumente de control al minţii.

TOTUL PENTRU A PREGĂTI ULTIMA ETAPĂ:
- Educarea publicului pentru a accepta cipurile -

Este uimitor cât de bine seamănă descrierea cipului şi a locurilor de implantare cu cele descrise în Apocalipsă.
S-a observat că societatea a fost treptat obişnuită cu ideea sistemului de plăţi fără bani lichizi ; întâi cecuri, apoi cărţi de credit, apoi cipul implantabil; şi dacă n-ar fi ideea din spatele acestui fapt, ar părea un sistem bun: să nu mai porţi grija cardului ce poate fi pierdut, furat, uitat. Fără bani lichizi, nu mai devii ţinta jafurilor; iar prin înregistrarea computerizată alte tipuri de fraude vor fi mai dificile. Dar din cauza răului din spatele „semnului” , asupra căruia şi Biblia ne avertizează, e necesar să evităm acest sistem, dacă ne preţuim sufletul.
S-ar putea folosi scuza unei „crize financiare globale” (planificată) pentru a ne convinge că, spre salvarea economiei mondiale, să trecem la sistemul de tranzacţii fără bani lichizi; şi oricum vor încerca să ne convingă, vor spune că e spre binele umanităţii.
Dar aţi observat probabil cum numărul 666 e văzut din ce în ce mai des, uneori în mod explicit, alteori nu – e un alt indiciu a cât de aproape ne aflăm de împlinirea celor scrise în Apocalipsă. Nu lăsaţi pe nimeni să vă injecteze un cip în frunte sau mâna dreaptă.


Codul de bare pentru fiecare cetăţean rus

Ministrul de finanţe a dezvăluit un plan conform căruia se vor introduce pentru fiecare cetăţean rus numere individuale de impozitare. Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse spune că proiectul e malefic, deoarece codul de bare folosit în sistemul de taxare oficial conţine numărul fiarei, 666. Sinodul a propus să se conceapă un limbaj electronic naţional.
Şi Sinodul Bisericii Ortodoxe Române s-a sesizat în legătură cu nr. 666 din codurile de bare folosite în comerţ. Deocamdată atitudinea este doar una expectativă.


Urmărirea prin satelit

Iniţial s-a numit IVHS ( Sistem Rutier de Supraveghere a Vehiculelor). Ceea ce s-a făcut, de fapt, este împânzirea SUA şi a Europei occidentale cu sisteme de poziţionare, GPS, monitorizate prin satelit, urmărite de camere video, controlate de computere, cu sisteme de legătură instalate chiar în automobil. Aceeaşi tehnologie e folosită pentru a urmări trupele de operaţii speciale, printr-un card biometric sau un cip implantat.
Oricum, e un sistem de urmărire şi depistare la nivel naţional şi internaţional, vândut publicului ca alternativă computerizată la cele oferite de Automobil Club.
„ Te va ajuta să găseşti cel mai scurt drum spre serviciu, să eviţi zonele cu trafic aglomerat; computerul de bord îţi va organiza vacanţa, luând legătura cu computerele plasate pe autostrăzi” spun cei care îl comercializează. Dar toate sunt porcării, ca să facă produsul vandabil. Funcţionează deja în Puerto Rico , integral, şi nu e decât spionajul lui BIG BROTHER(Fratele mai Mare).
În final va exista un „Guvern electronic” ce va cunoaşte totul despre tine, în fiecare moment, de când te naşti şi până mori. Şi te va obliga să porţi microcipul, aşa cum s-a văzut mai sus, ori pe mâna dreaptă, ori pe cap. Fără el nu te vei putea „descurca” în societatea civilizată.

CE SPUNE BIBLIA - NOUL TESTAMENT - APOCALIPSA

“16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” – Apocalipsa,. 13: 16-18

Ce se va întâmpla cu cei ce acceptă microcipul, pe nume VeriChip, ne spune tot Biblia:

“9. Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei, pe fruntea lui sau pe mâna lui,
10. Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în puciosă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
11. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă, nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.” – Apocalipsa, 14:9-11

Ce avem de făcut noi, creştinii? Întâi să răspândim cele aflate la cât mai mulţi prieteni cât şi la duşmani, ca să nu cadă în păcat din neştiinţă, căci atunci noi vom răspunde în faţa Domnului pentru ei. Apoi să ne pregătim să înfruntăm Fiara şi Cetatea Babilonului. Tot cum ne spune Biblia:

„6. Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei, cu măsură îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a turnat, turnaţi-i de două ori.
7. Pe cât s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atâta daţi-i chin şi plângere. Fiindcă în inima ei zice: „Şed ca împărăteasă şi văduvă nu sunt şi jale nu voi vedea nicidecum!”
8. Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte şi tânguire şi foamete şi focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o judecă.” –Apocalipsa, 18: 6-8      

Vezi clipul : AVERTISMENT - ASA FUNCTIONEAZA MICROCIPUL !

Microprocesoarele au schimbat lumea

Invenţii şi inovaţii în tehnică

- cum au schimbat cipurile lumea -

Privire înapoi în 1971. China  intră în Naţiunile unite. Cei de 18 ani dobândesc dreptul de vot în SUA. Apare un “calculator-întru-un-cip” care e destul de mic şi destul de ieftin pentru a intra într-o sculă pentru afaceri, o jucărie, un aparat, o unealtă – pe scurt în orice are o vagă legătură cu electricitatea.

De-atunci lumea nu mai e aceeaşi.

Azi, datorită microprocesoarelor ce i-au urmat lui Intel 4004 din 1971, suntem mai informaţi, mai eficienţi şi, într-un mod obscur, mai lipsiţi de intimitate decât acum 25 de ani. Deoarece microprocesoarele au devenit în aşa măsură parte a vieţii noastre, adevărata provocare a ajuns să fie găsirea unor aparate din jur care să nu fie într-un fel sau altul controlate de un calculator. Calculatoarele mici şi relativ ieftine au făcut practic posibilă urmărirea oricărei activităţi umane, analiza oricărui proces şi controlul oricărui mecanism.

Sărbătorind cea de-a douăzecişicincea aniversare a microprocesorului, să nu uităm că aceste calculatoare procesează doar date: cunoaşterea este altceva. Direcţia de finanţe poate rula duzini de modele financiare pe calculator, tot oamenii vor decide dacă dobânzile vor creşte sau scădea. La fel, ani de cercetare în inteligenţa artificială au produs algoritmi care se pot adapta în situaţii bine definite, dar numai oamenii au abilitatea de-a înţelege şi glumi.

Voi prezenta în continuare câteva din marile schimbări provocate de microprocesoare în lumea noastră. Toate indică un fapt indiscutabil: orice privire asupra impactului microprocesoarelor asupra lumii noastre reprezintă o fărâmă de timp. Revoluţia continuă.

În trecut, documentele private erau protejate atât de bine pe cât le puteai ţine undeva închise. Azi criptarea electronică protejează informaţia pe unităţile de disc astfel încât numai persoanele autorizate să poată citi datele secrete.

            Dar criptarea creează de asemenea posibilitatea ca unii criminali să ascundă electronic dovezi importante. În SUA oficialităţi ce impun legea federală doresc să introducă un plan pentru toată lumea de a da o copie tuturor cheilor de criptare guvernului, care le va ţine secret, cu excepţia cazului când este necesară citirea unor date criptate. După aceste oficialităţi, ameninţarea criptării este atât de serioasă încât guvernul SUA ar trebui să-ţi continue lupta împotriva exportului de tehnologie de criptare în afara graniţelor sale.

            Criptarea va asigura totodată şi sprijinul unui comerţ electronic foarte răspândit, ce ar putea da consumatorilor acces nelimitat pe o piaţă mondială. Nu e mai puţin adevărat că intimitatea noastră va putea fi asaltată de companii de cărţi de credit, bănci şi alţii, care vor putea uşor să-şi constituie dosare detaliate despre stilul nostru de a cheltui. De exemplu, cei ce angajează pot refuza explicit să angajeze fumători datorită posibilului cost al asistenţei sociale pentru aceştia…

În fiecare zi  tomografele computerizate (CT) din spitalele lumii salvează vieţi prin ilustrarea tridimensională a interiorului corpului nostru. Microprocesorul nu e singurul tip ce calculator care poate rezolva matematica necesară construirii acestor imagini 3D, dar ele sunt răspunzătoare pentru recenta proliferare a scanerelor CT.

Maşinile CT de început rulau cu ajutorul minicalculatoarelor ce erau scumpe şi greu de întreţinut, dar noile scanere folosesc staţii de lucru de vârf pentru a procesa muşchii. De exemplu, Picker Nuclear Medicine (Highland Heights, OH) echipa scanerele sale cu un minicomputer Ardent Titan 1500, minicomputer ce obţinea 32 MFLOPS vârf de performanţă. Azi, firma foloseşte o staţie de lucru Alpha de la Digital Equipment cu un microprocesor ce poate genera peste 133 MFLOPS performanţă în virgulă-flotantă.

Aceste staţii de lucru sunt de asemenea ultra-optimizate pentru grafică, permiţând manipularea în timp real al imaginilor tridimensionale pentru a ajuta doctorul să evalueze sănătatea vreunor organe sau afectarea de către boală.

Şi poate cel mai important lucru, microprocesoarele au contribuit la reducerea costurilor şi dimensiunilor acestor maşini CT, ce le face azi mult mai disponibile în diverse zone ale lumii. Centrele de investigare CT sunt deja prezente în multe din zonele urbane.

Ştirile erau cândva ceva care coborau spre noi printr-o mână de vehicole de media ca o rugă zilnică coborând din munţi. Internetul a răsturnat muntele. Azi aproape oricine poate deveni publicist, iar unele din cele mai proaspete ştiri şi opinii diverse sosesc azi prin magazile electronice sau listele de e-mail.

Cele mai importante ziare au răspuns prin amestecarea produselor lor tradiţionale tipărite cu informaţii de pe site-urile lor Web. Reporterii primesc acum corespondenţă e-mail de la segmente mai largi şi mai diversificate de surse pentru a-şi redacta subiectele. Când  New York Times, la începutul anului 1996, a lansat o campanie de explorare de o săptămână pe tema downsizing în America, a sponsorizat conferinţe la propriul său sit Web. Elizabeth Osder, editor dezvoltator de conţinut, afirma că ediţia tipărită a inclus pur şi simplu citări şi informaţii din discuţia electronică în articolele ce-au apărut ulterior în acea săptămână. De asemenea, grupul constituit de Microsoft cu NBC News vizează un amestec similar de ştiri TV şi situri Web pentru răspândirea de informaţii.

Cu toate acestea, publicaţiile tipărite nu vor dispărea în viitorul apropiat. Web-ul e bun pentru conferinţe, cercetare sau pentru culegerea la întâmplare de informaţii, dar ziarele şi revistele sunt în continuare mai convenabile pentru citit şi mai uşor de răsfoit. Hârtia are o lăţime de bandă excelentă.

Internetul a modificat incredibil de mult comunicaţie dintre oameni. De exemplu, chiar în aceste zile se desfăşoară pe Internet partida “Kasparov contra întregii lumi” (KASPAROV vs THE WORLD). Oricine poate propune orice mutare. Este aleasă mutarea care după 24 de ore întruneşte cele mai multe voturi. Partida a început pe 21 iunie 1999 cu mutarea lui Kasparov la e4 . Prima mutare “a lumii” a fost la  c5 (J).

Poşta electronică a deschis lumile corporaţionale înlocuind lanţurile de comandă formale cu comunicaţii mia rapide şi mai interactive (chiar dacă cuvintele sunt scrise uneori greşit, propoziţiile pot fi pline de o gramatică îndoielnică iar ideile uneori incomplet formulate). Toate acestea se bazează pe microprocesoarele din calculatoarele de pe birouri şi din modemurile ce pun în mişcare informaţia.

Poşta electronică a deschis noi perspective. De exemplu Scott Adams, un creator de benzi desenate, foloseşte e-mail-ul pentru a primi idei de la cititori pentru următoarele benzi.

Biologii nu înţeleg nici acum în totalitate ADN-ul, dar au făcut paşi mari în ultima decadă, datorită microprocesoarelor. Matematica secvenţierii unor mari părţi a genomului a născut un nou domeniu – biologia moleculară computaţională. Cipuri speciale de siliciu fac posibilă o şi mai mare viteză de secvenţiere.

Beneficiul: cercetătorii pot utiliza acum profile genetice individuale pentru a prezice care indivizi sunt mai susceptibili de a contracta anumite boli. Dar testele genetice ieftine îi afectau pe oameni. De exemplu câţiva soldaţi din SUA au refuzat să-şi includă celulele în baza de date ADN a armatei, deoarece se tem că date ascunse în propriul ADN pot fi utilizate împotriva lor mai târziu…

Apuse sunt zilele când a conduce o maşină puternică însemna să arzi benzină ca şi cum ar fi fost pe gratis injectată cu orele în carburator. Acum microprocesoarele conduc motoarele atât de eficient încât multe maşini de mărime standard fac peste 30 de benzină cu un galon de benzină dar şi suficient de repede. Şi ca bonus, ultimele motoare pot merge 100.000 de mile fără revizie, tot mulţumită microprocesoarelor…

Dar aici nu se termină tehnologia. Air-bag-ul se deschide dacă microprocesorul detectează un impact. Playerele de CD de maşină luptă împotriva vibraţiilor prin citirea în avans a câteva secunde cu care să umple eventualele goluri, înainte de momentul redării lor. Care e viitorul automobilelor gestionate de siliciu? Fabricanţii testează sisteme de operare (!) specifice pentru a integra în reţea duzina de microprocesoare dintr-un automobil obişnuit.

Acum douăzeci de ani, cărţile de credit erau pentru câţiva privilegiaţi deoarece verificarea tranzacţiilor era un chin. Dacă făceai o cumpărătură mare, funcţionarul magazinului suna un operator central şi îi citea valoarea la telefon. Mulţumită microprocesoarelor, pericolele şi ineficienţa tranzacţiilor a dispărut. Deoarece magazinele pot verifica acum orice tranzacţie, companiile financiare pot cu uşurinţă impune limitări de credit stopând frauda. În 1990, Visa a raportat tranzacţionarea a 174 miliarde de $ pe reţeaua sa, ajungând în 1994 să proceseze 294 miliarde de $, deci o creştere anuală de 17 procente.

Telefoanele celulare sunt doar microprocesoare agăţate de o antenă radio şi optimizate pentru procesarea semnalelor radio. Cu toate că beep-ul telefoanelor celulare a  avut un efect substanţial în naţiunile industrializate, schimbările sunt şi mai spectaculoase în celelalte zone. Mari părţi din Africa nu vor fi probabil niciodată cablate deoarece telefonia celulară este mult mai ieftină. Microprocesoarele au permis unor ţări să treacă de la lipsa totală a telefoanelor la cele mai noi sisteme de telefonie.

Microprocesoarele au schimbat dramatic modul în care artiştii produc animaţia prin faptul că fac posibilă crearea unor adevărate lumi 3D în mişcare. Înainte, artiştii construiau desenele animate folosind creaturi 2D mişcându-se pe un fundal fix 2D ca într-un joc cu decupaje pe o placă. Reclamele au adoptat şi ele această tehnologie: fiecare produs pare să se trezească, să se transforme şi să danseze de-a lungul ecranelor de azi.

Rezultatul este o animaţie mai realistică, precum şi o oarecare reducere a resurselor necesare producerii animaţiei. De exemplu, Toy Story a folosit cea mai mică echipă utilizată vreodată de o animaţie la Disney, şi totuşi a fost în întregime 3D. Disney şi Pixar estimează că au utilizat peste 800000 ore utilizare calculator pe staţii grafice Silicon Graphics şi Sun SparcStations pentru a clădi în final cei 500GB de pixeli pe care i-am admirat în acest film.

Azi revoluţia continuă pe măsură ce viteza schimbărilor din viaţa noastră, determinate de existenţa microprocesoarelor, creşte în loc să arate vreun semn de stabilizare. Microprocesoare mai rapide la preţuri relativ mai mici, tehnici noi şi mai performante de fabricaţie a semiconductoarelor şi software mai plin de imaginaţie ar putea face următoarea generaţie de calculatoare şi mai prezentă decât prima.

Cât de semnificativ a fost impactul microprocesorului? Mulţi consideră că a fost cea mai mare invenţie, nu numai a acestui secol, dar şi al oricărui secol. Pentru unii, microprocesorul este mai important chiar decât roata, în seria de realizări ale umanităţii.

“Dacă ţinem seama de viziune, inovaţie, înţelegere profundă, cunoştinţe şi înţelepciunea în formă de software pentru microprocesor, putem vedea că impactul este cu mult mai mare decât cel produs de inventarea roţii”, spune Marc Andreessen, vicepreşedinte pentru tehnologie la Netscape Communications. “Şi de abia am atins superficial posibilităţile oferite de microprocesoare”, adaugă el.

Alţi experţi, inclusiv Andrew S. Grove de la Intel, care ne-a oferit primul microprocesor comercial, văd calculatorul într-un cip ca o parte a unei tehnologii mai vaste şi mai semnificative. “Aş compara microprocesorul cu invenţia limbajului şi nu cu cea a roţii. Atât limba cât şi microprocesorul ne permit să gândim şi să inventăm în modalităţi noi.”

Dan Dobberpuhl, inginer consultant principal al firmei Digital Semiconductor şi arhitectul principal al procesorului Alpha, crede că invenţiile mai semnificative au fost digital cu program memorat, tranzistorul şi circuitul integrat. “Primul microprecesor a fost doar o evoluţie tehnologică a acestor trei invenţii de bază”, spune Dobberpuhl. Doug Engelbart, inventator legendar de tehnologii de calculatoare şi director fondator la Bootstrap Institute, adaugă: “Dacă te uiţi la toată paleta tehnologiilor digitale. Microprecesorul este doar o parte a acesteia. Nanotehnologia ne va duce poate mai departe, dincolo de microprocesoare.”

Dacă credeţi că microprocesorul este echivalent cu roata sau doar cu invenţii mai modeste ca de exemplu tipărirea, impactul lui a influenţat aproape pe toată lumea în ultimul sfert de veac. Revoluţia continuă. Ce ne vor aduce oare următorii 25 de ani?

 

 

Bibliografie: Byte,  decembrie 1996

Referat luat de pe www.e-referate.ro Webmaster : Dan Dodita

Secretul finlandezilor

Cartile sunt gratuite,  materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.

De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?
Dar secretul este altul: Pe la 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii !
Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
Autobuzul trece la fiecare 5 minute.
Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras.
by Delia Ariciuc 

1.   Ce să mai citim?

2. Ce să mai citim?

3. Tatăl fondator al Uniunii Europene.            

4. Colonizarea de pe Marte !

5.   Ne pregătim pentru Marte

6. Colonizarea Marte poate determina umanitatea să-și modifice ADN-ul ?

7. Cine mai urăște să poarte mască?

Secretul finlandezilor

- “Dacă un copil doreşte să studieze, poate să ajunga medic sau judecător sau inginer, chiar dacă familia sa este una saracă”.

- Educaţia fiecărui copil costă statul finlandez 200.000 de euro, de la gradiniță până la absolvirea unei universități - “Sunt banii cel mai bine folosiţi din impozitele noastre”.

- Studenţii plătesc doar cărţile şi mâncarea (2,50 euro la restaurantul facultăţii). Apoi statul îi ajută să se emancipeze dându-le subvenţii pentru închirierea unei locuinţe şi primul salariu.

- Elevii au un respect total faţă de profesori, şi se vede în orice moment politeţea în relaţiile dintre ei. Nu poartă uniforme, dar sunt întotdeauna simplu şi corect îmbrăcaţi şi pieptănaţi.

- Într-o şcoală din centrul capitalei Helsinki sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelaşi. Sistemul educaţional nu este elitist şi nu urmăreşte producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cât mai înalt.

- Preşedinta Finlandei, Tarja Halonen, licenţiată în Drept şi profesoară: “Când îi cert pe studenţii mei, le spun că irosesc banii contribuabililor”.

- Nu există repetenţi, deşi nu există decât o singură oportunitate de a lua un examen, “pentru simplul motiv că viaţa însăși nu se trăiește decât o singură dată”. Se studiază până când se ia examenul, dar promovarea în anul următor este automată.


De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 12 clase cu medii excelente , vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?

07:45 – Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.

09:15 – Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, in acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu “scump” din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri… O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire.        Cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii !

Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.

12:00 – Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor. 16:05 – Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu. 18:30 – Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun. 20:15 – Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu. – “Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca”. – Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. “Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre”. – Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.


Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei.

Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati. – Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt. – Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: “Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor”. – Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, “pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data”.

Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata. – “Ziua de lucru” a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta. – “Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde – ” da.”

Dar exista un secret: Pe la anul 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii!!!


Trimiteti textul tuturor profesorilor, parintilor si bunicilor pe care-i cunoasteti !
Dati mai departe ! Poate ajunge si la careva de prin minister, guvern si Parlament !!!

Am citit şi eu articolul acesta cam ca pe un basm… Un basm prea frumos, fără zmei, mai domol şi cuminte decât ştiam că se poate. Nu poţi să afli despre aşa o şcoala-viaţă, fără să te gândeşti cum ar fi să existe în realitatea ta.

Sincer? Mi-a părut întâi puţin aspru, prea spartan pentru a te simţi copil cu toată inima, dar poate că doar aşa, fără griji şi musai cu urcat în cireşi am înteles noi să ne imaginăm copilaria ideală în lipsa unor multe alte repere care, iata, sunt cât se poate de fireşti, fără să ştirbească nimic din bucuria de a fi copil : respect, curăţenie, şi nu doar aceea care poate fi văzută cu ochii, linişte, ordine – cât să-ţi poţi creşte limpede gândurile, bun simţ – împreună – libertate !

Şi întregul sens apare atunci cand realizezi că tot ce doreşti să ţi se întâmple ţie, este ceea ce trebuie să faci chiar tu mai întâi !

Şi parte din efortul de a schimba, de a te schimba, ar fi ideal să fie şi umărul cald al familiei şi oamenii-exemplu pe care să-i ai în suflet cu drag, nu doar din cărţi (deşi, Doamne, ce bine ar fi să mai citim atâtea cărţi !).

Suntem balcanici (asta ar trebui să ne aducă doar renumele de oameni calzi si primitori !) şi copiii noştri or să vorbească şi or să râdă întotdeauna mai tare decât copiii blonzi ai Nordului excesiv de civilizat. Se poate spune excesiv de civilizat? Nu… cam nu ! Civilizat ar trebui să fie mai degrabă un superlativ, o stare de fapt, de gând, de fiecare faptă, de “ce vrei să te faci când o să fii mare”…
Ne mai gândim la asta, pentru copiii noştri…?

SECRETUL FINLANDEZILOR

De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 12 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?

07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Nici un muc de tigara, nici o hirtie pe jos, nici un grafitti pe ziduri.

09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, in acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.

12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.

16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.

18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina)sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.

20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.

- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".

- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre".

- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.

- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.

- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.

- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor".

- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.

- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.

- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit.



Petrariu Ionel:
De ce emigrează \"creierele călătoare\" ale României: student eminent în America, şomer de lux în ţară

Adelin Truşculescu s-a întors în Timişoara natală, după ce a absolvit School of Management de la Universitatea din Boston. Nu găseşte un job în România pentru că este supra-calificat. Aşa că va pleca în Occident

A absolvit facultatea de Business la Boston University în Statele Unite, a învăţat cu specialişti de pe Wall Street şi vrea să se angajeze. Nimic mai firesc în ţara de peste Ocean. O poveste normală într-o lume normală. Misiune imposobilă însă, pentru un timişorean de 22 de ani, care vrea să lucreze acasă, în România.

Nu a găsit oferte pentru nivelul său de pregătire

După o cercetare a ofertelor din România, tânărul a înţeles că nicio instituţie sau companie nu-i poate oferi un post pe măsura competenţelor deprinse în şcoală. Adică un job în care să profeseze pe baza cunoştinţelor şi din care să poată evolua. „Am sentimentul că dacă rămân în România îmi va fi greu să găsesc o slujbă care să mă ajute să cresc din punct de vedere profesional”, mărturiseşte Adelin Truşculescu.

În România, un job în Investment Banking la nivelul cum a lucrat pe Wall Street sau în Cityul londonez, nu există, susţine tânărul. A depus CV-uri în Anglia şi Elveţia, după ce şi-a dat seama că este nevoit să profeseze în altă parte, deşi gândul lui este mereu de a se întorarce.

În America a făcut doi ani de liceu într-unul

Adelin Truşculescu a deprins la Boston University nu numai skill-uri financiare, dar şi eticheta business. Poartă costum încheiat la toţi nasturii, cu cravată.

Povestea tânărului care a urmat cursurile aceluiaşi colegiu ca ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu (Colegiul Naţional Bănăţean), începe în al doilea an de liceu. Adelin a decis să plece „afară” la studii.

Şi-a convins părinţii, apoi a ajuns în Texas, la San Antonio, unde a terminat liceul. „La sfârşitul clasei a 10-a am câştigat un loc în programul Ayusa-Study Abroad sponsorizat de guvernul american pentru a urma clasa a XI-a în Statele Unite. Organizaţia Ayusa m-a pus în legătură cu familia la care, ulterior, am locuit în America (aceasta înfiase un copil din România şi au considerat că cel mai bun contact cu ţara de origine a lui era să găzduiască un tânăr român – n.r.). Părinţii m-au încurajat foarte mult să trăiesc această experienţă, chiar dacă mulţi pot spune că eram trimis afară din cuibul familial mult prea devreme”, povesteşte Adelin.

Puştiul a dat dovadă de o voinţă ieşită din comun. A învăţat doi ani într-unul, a promovat examenele şi la final a fost desemnat unul dintre primii 300 de absolvenţi de liceu din Statele Unite.


Recunoaşterea unui student excepţional

L-am întrebat de ce a ţinut morţiş să studieze în străinătate. „Am plecat pentru experienţă. Am vrut să interacţionez cu oamenii, să cunosc o altă cultură. Iniţial am plecat pentru un an, nici prin gând nu îmi trecea să rămân acolo şi la facultate. Până la urmă am făcut doi ani de liceu într-unul, apoi am depus 20 de aplicaţii la universităţile din SUA şi Marea Britanie”, răspunde Adelin. A fost acceptat la 12.

A ales Boston University - universitate fondată în 1839 cu o reputaţie internaţională fascinantă, din cauza programului de business, focusat pe practică - facultatea de Business (School of Management).

Potivit diplomei de absolvire, la 22 de ani, Adelin se poate lăuda cu o sumă de specializări cum probabil au foarte puţini români: o specializare principală în Managementul Afacerilor, alte două ultra-specializări în Finanţe şi în Management Internaţional, e absolvent al unui programul parelel la nivel de MBA în Management al Investiţiilor şi deţine o specializare secundară în Economie.

La Management Internaţional a fost desemnat „cel mai bun student din promoţie” şi a primit o medalie de aur inclusă într-o plachetă care menţionează acest lucru.

În acest moment, după ce şi-a luat câteva săptămâni de vacanţă, acasă, cu familia, Adelin Truşculescu îşi evaluează ofertele existente în vederea unei decizii.

"Partea umoristică a acestei poveşti este că am fost norocos să împlinesc 21 de ani la sfârşitul anului trei de facultate, astfel am putut să particip la toate evenimentele dedicate absolvenţilor pe tot parcursul anului IV desfăşurate în diverse locaţii din Boston unde este interzis accesul persoanelor sub 21 de ani fiindcă se consumă şi băuturi alcoolice interzise în Statele Unite sub această vârstă”, Adelin Truşculescu, absolvent „summa cum laudae” de Boston University.

TRASEUL
Adelin Truşculescu a fost printre cei mai buni 5% absolvenţi din Statele Unite.
Pleacă pentru clasa a IX în San Antonio, Texas, decide să facă ultimii doi ani de liceu într-unul şi termină, în 2007, între primii 300 de absolvenţi din SUA.
Aplică la 20 de universităţi din State şi Marea Britanie, e acceptat la 12 şi alege School of Management la Boston University.
În anul I a fost ales unul din cei doi reprezentanţi ai studenţilor în conducerea universităţii. Face parte, inclusiv anul următor, din Clubul de finanţe şi Clubul de private equity al universitaţii care se ocupau de investirea fondurilor pe care le primeam.
În anul II este selectat într-un program similar MBA de către liderul unuia dintre primele cinci programe MBA în Managementul Investiţiilor din lume. În ultimul de facultate devine asistentul lui pentru alţi studenţi din anul IV.
Din anul III începe să lucreze ca asistent la două cursuri de statistică managerială şi la o companie de private equity din Boston. Tot în timpul anului trei, este invitat de conducerea universitaţii să facă parte din organizaţia Beta Gamma Sigma (înfinţată in 1913, cuprinde peste 650,000 de membrii, toţi în poziţii de top managment şi care au absolvit în primi 5% din universităţile renumite de business din lume).
În vara dintre anii III şi IV câştigă unul din cele 40 de internship-uri la una din marile bănci de pe Wall Street. Concurenţa a fost de 125 de tineri pe un loc. Astfel lucrează trei luni în produse structurate.
Pleacă un semestru la una din secţiile Boston Univerity din afara Statelor Unite, respectiv la Londra, unde onţine un internship la o mare bancă din City, şi lucrează în leveraged finance şi syndicated loans.
Anul acesta a terminat facultatea „summa cum laudae”, unul din cei 5% din promoţia de 600 de studenţi.

Am avut ocazia s-a cunosc un om care a terminat facultatea de la Harvard, sponsorizat de guvern si dupa ce a venit acasa,e somer.Oare cei 300 de oameni care au terminat la Harvard,locul lor nu era undeva sus pentru ce au sponsorizat cei din guvern acesti oameni?

Va doresc sanatate, succese, pace in suflete si lumina in minte!

In China Comunismul este bun - La noi nu ?

In timp ce noi ne zbatem in saracie, China comunista isi cosmetizeaza trecutul si il imbraca in costum capitalist. In orase rasar peste noapte zgarie nori care rivalizeaza, si ca inaltime si ca pret, cu cei din New York.

In timp ce la noi santierele au inghetat, in China dezvoltatorii sunt pe cai mari: metrul patrat construit se vinde chiar si cu 18.000 de dolari.

Criza? O poveste de speriat copiii, par sa spuna chinezii. O tara care si-a construit din temelii metropole grandioase, care fac concurenta New York-ului. In ultimii 20 de ani, chinezii n-au stat, ci au muncit pe branci ca sa ridice zgarie-nori, milioane de apartamente si mii de kilometri de autostrazi.

Avantul capitalist al investitorilor a fost ajutat cu vant din pupa de guvernul comunist: cu mana de lucru ieftina si impozite mici si putine. Shanghaiul este acum raiul investitorilor imobiliari din toata lumea.



Secretul succesului Finlandei


Școli finlandeze și educație au ajuns o mulțime de atenție în ultimii ani, ca urmare a succesului nostru pe PISA teste. Am primit mulți vizitatori din intreaga lume cer ceea ce este secretul nostru, și de ce studenții noștri face atât de bine.

Răspunsul este de profesori foarte bine pregatiti, scurt școală zile, o mulțime de redare, nu prea multe teme, vacanțe lungi, nu de testare, nici o competiție între școli, și de încredere în profesori și școli.

Acest lucru poate suna ca o glumă, dar nu este.

În Finlanda, profesia de predare este destul de popular și foarte apreciate. Cadrele didactice de la grădiniță până la cele mai mari note au obtinut diploma de master necesare în domeniul educației. În plus, fiecare școală a cadrelor didactice instruit special pentru elevii cu nevoi speciale. Fiecare școală are o echipă multi-profesionale constând dintr-un psiholog, asistent social, asistent medical și de studiu consilieri, care se întâlnesc săptămânal, împreună cu directorul și profesorii să respecte clase și studenți care ar putea avea nevoie de ajutor.

Fiind o națiune mică, nu ne putem permite să piardă nici unul din copiii noștri. Vom încerca să aibă grijă de toată lumea prin sprijinirea educației și având bune de sănătate. Fiecare elev primește o masă caldă gratuit în fiecare zi. Nu există taxe de școlarizare, precum și cărți și materiale de învățare sunt gratuite.

Învățământul obligatoriu începe de la vârsta de șapte ani, și cei mai mulți copii încep preșcolară de la vârsta de șase ani. În primul și al doilea grad, copiii au 20 de ore de lecții. În clasele trei la șase, lecții crește 24-26 de ore pe săptămână, iar în clasele șapte prin noua elevii au 30 de ore pe săptămână.

Majoritatea lucrărilor se face în școală, dar copiii a lua niște teme prea. Lecții dura 45 minute, cu o pauză de 15 minute sau profesorii pot pune două lecții împreună și au o pauză de 30 minute.Dar copii au cel puțin 60 de minute de redare în fiecare zi.

În Finlanda, nu există practic nici școli private. Elevii merg la școală mai apropiată lor de origine și că școala este finanțată din fonduri publice. Școlile nu concurează unele cu altele și familii nu selectați școli. Directori și toți cei care lucrează în sistem - de la funcționarii naționali la autoritățile locale - sunt educatori.

Fiecare școală are aceleași obiective naționale și devine profesori cu aceeași pregătire universitar. Astfel încât diferențele dintre școli sunt mici, iar calitatea educației este mai mult sau mai puțin același lucru, indiferent unde locuiește copilul. Diferențele dintre elevii cei mai slabi și mai puternice sunt, de asemenea, foarte mici, și provin de la accente mici in unele subiecte.Unele școli ar putea avea un pic mai mult de muzică, de sport sau de științe naturale. În aceste cazuri, este vorba despre una la două ore pe săptămână de instruire suplimentare, comparativ cu o școală vecin. Dar școlile sunt echipate la fel cu o varietate de instrumente muzicale pentru a juca în benzi, panouri inteligente, etc

Directorii alege personalul lor, ceea ce le oferă șansa de a construi o echipă bună, care funcționează bine împreună. Într-o echipă bună, profesori prospere și să rămână de ani de la aceeași școală, de a cunoaște familiile elevilor și a construi o rețea locală în comunitate.

Testarea nu este larg răspândită în Finlanda. Desigur, profesorii testa elevii lor pentru a vedea cât de bine au învățat, dar există de fapt, există teste naționale până la sfârșitul ridicat secundar.Elevii de clasa a șasea va avea posibilitatea de a participa la un examen-cartier mare, în cazul în care școala lor este de acord să participe la ea. În general, școlile nu participă, ci pur și simplu din curiozitate. Rezultatele nu sunt publicate, dar școlile obține informații cu privire la modul în clasele lor au făcut în comparație cu alte școli ca un întreg.

Încredere în școli înseamnă că birocrația este minim. Curriculum-ul național este un ghid larg: consiliile Town adăuga materiale locale și școli pune partea lor în ea. Nu exista inspectori. Școlile practice de auto-evaluare. Pentru că profesorii sunt experți în educație, ei știu cel mai bine ce se întâmplă în școlile lor, modul în care elevii lor sunt de învățare, cum învățătura lor trebuie să fie îmbunătățită. Școli, directorii și profesorii sunt de încredere că ei vor face locurile lor de muncă bine, că vor evalua munca lor, și că acestea vor fi sincer.

Școlile sunt foarte independent în alegerea metodelor de predare. Ei au multă experiență și libertatea de a face uz de aceasta în beneficiul studenților.

Dacă doriți să aflați mai multe despre sistemul de învățământ din Finlanda, profesorul LynNell Hancock a scris un articol bun în Revista Smithsonian pe acest subiect.


Kari Louhivuori este directorul de Kirkkojärvi School în Espoo, Finlanda. http://www.educationnation.com/


The Secret to Finland's Success With Schools, Moms, Kids—and Everything

The country has cheaper medical care, smarter children, happier moms, better working conditions, less-anxious unemployed people, and lower student loan rates than we do. And that probably will never change.

It's hard not to get jealous when I talk to my extended family.

My cousin's husband gets 36 vacation days per year, not including holidays. If he wants, he can leave his job for a brief hiatus and come back to a guaranteed position months later.

Tuition at his daughter's university is free, though she took out a small loan for living expenses. Its interest rate is 1 percent.

My cousin is a recent immigrant, and while she was learning the language and training for jobs, the state gave her 700 euros a month to live on.

They had another kid six years ago, and though they both work, they'll collect 100 euros a month from the government until the day she turns 17.

They of course live in Finland, home to saunas, quirky metal bands, and people who have for decades opted for equality and security over keeping more of their paychecks.

Inarguably one of the world's most generous -- and successful -- welfare states, the country has a lower infant mortality rate, better school scores, and a far lower poverty rate than the United States, and it's the second-happiest countryon earth (the U.S. doesn't break the top 10). According to the OECD, Finns on average give an 8.8 score to their overall life satisfaction. Americans are at 7.5.

Sometimes when I'm watching the web traffic for stories here at The Atlantic's global desk, I'll notice a surge in readership in one of a couple of archival stories we have about how fantastic Finland is -- usually thanks to Reddit or a link from another news site. One is about Finland's "baby boxes, " a sort of baby shower the Finnish government throws every mom. A package sent to expecting women contains all the essentials for newborns -- everything from diapers to a tiny sleeping bag. (Want to choose your own baby clothes? You can opt instead for the box's cash value, as my cousin did.)

The other popular story is about Finland's school system, which ranks as one of the world's best -- with no standardized testing or South Asian-style "cramming" but with lots of customization in the classroom. Oh, and students there also spend fewer hours physically in school than their counterparts in other Western countries.

As the U.S. raises student loan rates, considers cutting food stamps, guts long-term unemployment insurance, and strains to set up its first-ever universal healthcare system, it's easy to get sucked into articles about a country that has lapped America in certain international metrics but has also kept social protections in place. Like doting parents trying to spur an underperforming child, American liberals seem to periodically ask, "Why can't you be more like your brother?"

It's a good debate to have, and in some ways, it seems like there's no reason why the U.S. shouldn't borrow from Finland or any other Nordic country -- we're richer and just as committed to improving education and health, after all. Here's the difference: Finland's welfare system was hardwired into its economic development strategy, and it hasn't been seriously challenged by any major political group since. And just as Finland was ramping up its protections for workers, families, and the poor in the 1960s, Americans began to sour on the idea of "welfare" altogether. What's more, some economists argue that it'sbecause of all that American capitalism contributes to the global economy that countries like Finland -- kinder, gentler, but still wealthy -- can afford to pamper their citizens. With actual Pampers, no less.
***
Let's start with mandatory maternity leave, a favorite topic among the having-it-all, Leaning-In crowd. The U.S is one of the last countries on earth without it, but the Finnish state mandates four months of paid maternity leave, and on top of that, the mother and father can share an additional six-month "parental leave" period, with pay. After that, kids can either continue staying home with their mothers until they reach school age, or parents can instead send them to a publicly subsidized child-care center, where the providers are all extensively trained. The cost is on a sliding scale based on family income, but the maximumcomes out to about $4,000 a year, compared with $10,000 for comparable care in the U.S.

This is just one of the many reasons Finland is "the best place to be a mom," as the nonprofit Save the Children declared in May.

Can't get a job? Not to worry. Unemployment insurance in Finland lasts for 500 days, after which you can collect a means-tested Labor Market Subsidy for an essentially indefinite period of time. (The unemployment rate is a high-but-not-awful 8.2 percent).

At this point, if you've literally turned green with envy and need to see a doctor, you're in luck! In addition to dirt-cheap universal healthcare, Finland offers compensation for wages you might have lost while you were away from work, as well as a "Special Care Allowance" if you need to take some time off to take care of your sick kids.

All of this adds up to the stress equivalent of living in what is essentially a vast, reindeer-fur-lined yoga studio.

"It seems to me that people in Finland are more secure and less anxious than Americans because there is a threshold below which they won't fall," said Linda Cook, a political scientist at Brown University who has studied European welfare states. "Even if they face unemployment or illness, Finns will have some payments from the state, public health care and education."

Eero Järnefelt, Burning the Brushwood, 1893. (Wikimedia Commons)

The Finns didn't always have it this good. For much of the early 20th century, Finland was agrarian and underdeveloped, with a GDP per capita trailing other Nordic countries by 30 to 40 percent in 1900.

One advantage Finland did have, however, was enlightened policies towards gender. The country focused on beefing up child and maternal care in large part because women were at the core of Finland's independence and nation-building efforts at the turn of the 20th century. Finnish women were the second in the world to get the vote in 1906, and they were heavily represented in the country's first parliament.

Ellen Marakowitz, a lecturer at Columbia University who studies Finland, argues that because women helped form modern Finland, things like maternity leave and child benefits naturally shaped its welfare structure decades later.

"You have a state system that was built on issues concerning Finnish citizens, both men and women, rather than women's rights," she said. "Government was created in this equal footing for men and women."

BBC

Finland's strong trade unions pioneered its initial worker protections, but the state soon took those functions over. Today, roughly 75 to 80 percent of Finnsare union members (it's about 11 percent in the U.S.), and the groups dictate the salaries and working conditions for large swaths of the population.

And as the country worked to industrialize in the 1960s, its economic policymakers took on a mentality similar to that of CEOs at tech companies with awesome employee perks like free string cheese and massages.

"The thinking was, 'for a country of 5 million, we don't have many resources to waste. If people are happy, they'll maximize their work ethic, and we can develop,'" says Andrew Nestingen, a professor who leads the Finnish studies program at the University of Washington. The theory of the welfare state was that "everyone should get a slice of the cake so that they have what they need to realize their life projects."

The country's unemployment and disability system was in place by 1940, and subsequent decades saw the expansion of child benefits and health insurance.

Meanwhile, thanks to the country's strong agrarian tradition, the party that represents the rural part of Finland pushed through subsidies for stay-at-home (or stay-on-farm, in their case) mothers -- thus the current smorgasbord of inexpensive child-care options.

Over time, Finland was able to create its "cake" -- and give everyone a slice -- in large part because its investments in human capital and education paid off. In a sense, welfare worked for Finland, and they've never looked back.

"In the Finnish case, this has really been a part of our success story when it comes to economic growth and prosperity," said Susanna Fellman, a Finn who is now a professor of economic history at the University of Gothenburg in Sweden. "The free daycare and health-care has made it possible for two breadwinners -- women can make careers even if they have children. This is also something that promotes growth."

With this setup, Finns have incredible equality and very little poverty -- but they don't get to buy as much stuff. The OECD gives the U.S. a 10 when it comes to household income, the highest score, while Finland gets a measly 3.5. http://www.theatlantic.com/


The Secret to Finland's Success

Finnish schools and education have gotten a lot of attention in recent years due to our success on the PISA tests. We have received many visitors from around the world asking what our secret is, and why our students do so well.

The answer is highly trained teachers, short school-days, lots of playtime, not too much homework, long holidays, no testing, no competition between schools, and trusting in teachers and schools.

This may sound like a joke, but it’s not.

In Finland, the profession of teaching is quite popular and highly valued. Teachers from preschool up to the highest grades have earned the required master’s degree in education. In addition, every school has specially trained teachers for students with special needs. Every school has a multi-professional team consisting of a psychologist, social worker, nurse and study councilors, who meet weekly along with the principal and teachers to observe classes and students who might need help.

Being a small nation we cannot afford to lose any of our children. We try to take care of everyone by supporting education and having good healthcare. Every student gets a free warm meal every day. There are no school fees, and books and learning materials are free.

Compulsory schooling starts at the age of seven, and most children start preschool at the age of six. In first and second grade, kids have 20 hours of lessons. In grades three through six, lessons increase from 24 to 26 hours per week, and in grades seven through nine students have 30 hours per week.

Most of the work is done in school, but kids get some homework too. Lessons last 45 minutes with a 15 minute break or teachers can put two lessons together and have a 30 minute break. But children have at least 60 minutes of playtime each day.

In Finland, there are practically no private schools. Students go to the school nearest their home and that school is publicly funded. Schools don’t compete with each other and families don’t select schools. Principals and all of those working in the system - from national officials to local authorities - are educators.

Every school has the same national goals and gets teachers with the same university training. So differences between schools are small, and the quality of education is more or less the same no matter where the child lives. The differences between weakest and strongest students are also very small, and come from small emphases in some subjects. Some schools may have a little bit more music, sports or natural science. In these instances, we are talking about one to two hours per week of additional instruction, compared to a neighbor school. But schools are equipped alike with a good variety of musical instruments for playing in bands, smart boards, etc.

Principals choose their staff, which gives them the chance to build up a good team that works well together. In a good team, teachers prosper and stay for years at the same school, getting to know the students’ families and building a local network in the community.

Testing is not widespread in Finland. Of course, teachers test their students to see how well they have learned, but there are actually no national tests until the end of secondary high. Sixth graders will have the option to participate in a district-wide exam, if their school agrees to participate in it. Generally schools do participate, but merely out of curiosity. Results are not published, but schools get information about how their classes have done in comparison to other schools as a whole.

Trusting schools means that bureaucracy is minimal. The national curriculum is a broad guideline: Town councils add local material and schools put their part into it. There are no inspectors. Schools practice self-evaluation. Because teachers are experts in education, they know best what’s going on in their schools, how their students are learning, how their teaching must be improved. Schools, principals and teachers are trusted that they will do their jobs well, that they will evaluate their work, and that they will be honest.

Schools are very independent in choosing their methods of teaching. They have much expertise and freedom to make use of it for the benefit of the students.

If you would like to learn more about Finland’s education system, Professor LynNell Hancock has written a good article in The Smithsonian Magazine on the topic.

Kari Louhivuori is the principal of Kirkkojärvi School in Espoo, Finland.