Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
Dar secretul este altul: Pe la 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii !
Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
Autobuzul trece la fiecare 5 minute.
Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras.
by Delia Ariciuc
Secretul finlandezilor
- “Dacă un copil doreşte să studieze, poate să ajunga medic sau judecător sau inginer, chiar dacă familia sa este una saracă”.- Educaţia fiecărui copil costă statul finlandez 200.000 de euro, de la gradiniță până la absolvirea unei universități - “Sunt banii cel mai bine folosiţi din impozitele noastre”.
- Studenţii plătesc doar cărţile şi mâncarea (2,50 euro la restaurantul facultăţii). Apoi statul îi ajută să se emancipeze dându-le subvenţii pentru închirierea unei locuinţe şi primul salariu.
- Elevii au un respect total faţă de profesori, şi se vede în orice moment politeţea în relaţiile dintre ei. Nu poartă uniforme, dar sunt întotdeauna simplu şi corect îmbrăcaţi şi pieptănaţi.
- Într-o şcoală din centrul capitalei Helsinki sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelaşi. Sistemul educaţional nu este elitist şi nu urmăreşte producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cât mai înalt.
- Preşedinta Finlandei, Tarja Halonen, licenţiată în Drept şi profesoară: “Când îi cert pe studenţii mei, le spun că irosesc banii contribuabililor”.
- Nu există repetenţi, deşi nu există decât o singură oportunitate de a lua un examen, “pentru simplul motiv că viaţa însăși nu se trăiește decât o singură dată”. Se studiază până când se ia examenul, dar promovarea în anul următor este automată.
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 12 clase cu medii excelente , vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?
07:45 – Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.
09:15 – Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, in acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu “scump” din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri… O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii !
Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
12:00 – Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor. 16:05 – Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu. 18:30 – Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun. 20:15 – Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu. – “Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca”. – Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. “Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre”. – Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei.
Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati. – Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt. – Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: “Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor”. – Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, “pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data”.
Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata. – “Ziua de lucru” a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta. – “Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde – ” da.”
Dar exista un secret: Pe la anul 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii!!!
Trimiteti textul tuturor profesorilor, parintilor si bunicilor pe care-i cunoasteti !
Dati mai departe ! Poate ajunge si la careva de prin minister, guvern si Parlament !!!
Am citit şi eu articolul acesta cam ca pe un basm… Un basm prea frumos, fără zmei, mai domol şi cuminte decât ştiam că se poate. Nu poţi să afli despre aşa o şcoala-viaţă, fără să te gândeşti cum ar fi să existe în realitatea ta.
Sincer? Mi-a părut întâi puţin aspru, prea spartan pentru a te simţi copil cu toată inima, dar poate că doar aşa, fără griji şi musai cu urcat în cireşi am înteles noi să ne imaginăm copilaria ideală în lipsa unor multe alte repere care, iata, sunt cât se poate de fireşti, fără să ştirbească nimic din bucuria de a fi copil : respect, curăţenie, şi nu doar aceea care poate fi văzută cu ochii, linişte, ordine – cât să-ţi poţi creşte limpede gândurile, bun simţ – împreună – libertate !
Şi întregul sens apare atunci cand realizezi că tot ce doreşti să ţi se întâmple ţie, este ceea ce trebuie să faci chiar tu mai întâi !
Şi parte din efortul de a schimba, de a te schimba, ar fi ideal să fie şi umărul cald al familiei şi oamenii-exemplu pe care să-i ai în suflet cu drag, nu doar din cărţi (deşi, Doamne, ce bine ar fi să mai citim atâtea cărţi !).
Suntem balcanici (asta ar trebui să ne aducă doar renumele de oameni calzi si primitori !) şi copiii noştri or să vorbească şi or să râdă întotdeauna mai tare decât copiii blonzi ai Nordului excesiv de civilizat. Se poate spune excesiv de civilizat? Nu… cam nu ! Civilizat ar trebui să fie mai degrabă un superlativ, o stare de fapt, de gând, de fiecare faptă, de “ce vrei să te faci când o să fii mare”…
Ne mai gândim la asta, pentru copiii noştri…?
SECRETUL FINLANDEZILOR
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 12 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?
07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Nici un muc de tigara, nici o hirtie pe jos, nici un grafitti pe ziduri.
09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, in acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.
16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina)sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.
20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.
- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre".
- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor".
- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit.
Petrariu Ionel:
De ce emigrează \"creierele călătoare\" ale României: student eminent în America, şomer de lux în ţară
Adelin Truşculescu s-a întors în Timişoara natală, după ce a absolvit School of Management de la Universitatea din Boston. Nu găseşte un job în România pentru că este supra-calificat. Aşa că va pleca în Occident
A absolvit facultatea de Business la Boston University în Statele Unite, a învăţat cu specialişti de pe Wall Street şi vrea să se angajeze. Nimic mai firesc în ţara de peste Ocean. O poveste normală într-o lume normală. Misiune imposobilă însă, pentru un timişorean de 22 de ani, care vrea să lucreze acasă, în România.
Nu a găsit oferte pentru nivelul său de pregătire
După o cercetare a ofertelor din România, tânărul a înţeles că nicio instituţie sau companie nu-i poate oferi un post pe măsura competenţelor deprinse în şcoală. Adică un job în care să profeseze pe baza cunoştinţelor şi din care să poată evolua. „Am sentimentul că dacă rămân în România îmi va fi greu să găsesc o slujbă care să mă ajute să cresc din punct de vedere profesional”, mărturiseşte Adelin Truşculescu.
În România, un job în Investment Banking la nivelul cum a lucrat pe Wall Street sau în Cityul londonez, nu există, susţine tânărul. A depus CV-uri în Anglia şi Elveţia, după ce şi-a dat seama că este nevoit să profeseze în altă parte, deşi gândul lui este mereu de a se întorarce.
În America a făcut doi ani de liceu într-unul
Adelin Truşculescu a deprins la Boston University nu numai skill-uri financiare, dar şi eticheta business. Poartă costum încheiat la toţi nasturii, cu cravată.
Povestea tânărului care a urmat cursurile aceluiaşi colegiu ca ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu (Colegiul Naţional Bănăţean), începe în al doilea an de liceu. Adelin a decis să plece „afară” la studii.
Şi-a convins părinţii, apoi a ajuns în Texas, la San Antonio, unde a terminat liceul. „La sfârşitul clasei a 10-a am câştigat un loc în programul Ayusa-Study Abroad sponsorizat de guvernul american pentru a urma clasa a XI-a în Statele Unite. Organizaţia Ayusa m-a pus în legătură cu familia la care, ulterior, am locuit în America (aceasta înfiase un copil din România şi au considerat că cel mai bun contact cu ţara de origine a lui era să găzduiască un tânăr român – n.r.). Părinţii m-au încurajat foarte mult să trăiesc această experienţă, chiar dacă mulţi pot spune că eram trimis afară din cuibul familial mult prea devreme”, povesteşte Adelin.
Puştiul a dat dovadă de o voinţă ieşită din comun. A învăţat doi ani într-unul, a promovat examenele şi la final a fost desemnat unul dintre primii 300 de absolvenţi de liceu din Statele Unite.
Recunoaşterea unui student excepţional
L-am întrebat de ce a ţinut morţiş să studieze în străinătate. „Am plecat pentru experienţă. Am vrut să interacţionez cu oamenii, să cunosc o altă cultură. Iniţial am plecat pentru un an, nici prin gând nu îmi trecea să rămân acolo şi la facultate. Până la urmă am făcut doi ani de liceu într-unul, apoi am depus 20 de aplicaţii la universităţile din SUA şi Marea Britanie”, răspunde Adelin. A fost acceptat la 12.
A ales Boston University - universitate fondată în 1839 cu o reputaţie internaţională fascinantă, din cauza programului de business, focusat pe practică - facultatea de Business (School of Management).
Potivit diplomei de absolvire, la 22 de ani, Adelin se poate lăuda cu o sumă de specializări cum probabil au foarte puţini români: o specializare principală în Managementul Afacerilor, alte două ultra-specializări în Finanţe şi în Management Internaţional, e absolvent al unui programul parelel la nivel de MBA în Management al Investiţiilor şi deţine o specializare secundară în Economie.
La Management Internaţional a fost desemnat „cel mai bun student din promoţie” şi a primit o medalie de aur inclusă într-o plachetă care menţionează acest lucru.
În acest moment, după ce şi-a luat câteva săptămâni de vacanţă, acasă, cu familia, Adelin Truşculescu îşi evaluează ofertele existente în vederea unei decizii.
"Partea umoristică a acestei poveşti este că am fost norocos să împlinesc 21 de ani la sfârşitul anului trei de facultate, astfel am putut să particip la toate evenimentele dedicate absolvenţilor pe tot parcursul anului IV desfăşurate în diverse locaţii din Boston unde este interzis accesul persoanelor sub 21 de ani fiindcă se consumă şi băuturi alcoolice interzise în Statele Unite sub această vârstă”, Adelin Truşculescu, absolvent „summa cum laudae” de Boston University.
TRASEUL
Adelin Truşculescu a fost printre cei mai buni 5% absolvenţi din Statele Unite.
Pleacă pentru clasa a IX în San Antonio, Texas, decide să facă ultimii doi ani de liceu într-unul şi termină, în 2007, între primii 300 de absolvenţi din SUA.
Aplică la 20 de universităţi din State şi Marea Britanie, e acceptat la 12 şi alege School of Management la Boston University.
În anul I a fost ales unul din cei doi reprezentanţi ai studenţilor în conducerea universităţii. Face parte, inclusiv anul următor, din Clubul de finanţe şi Clubul de private equity al universitaţii care se ocupau de investirea fondurilor pe care le primeam.
În anul II este selectat într-un program similar MBA de către liderul unuia dintre primele cinci programe MBA în Managementul Investiţiilor din lume. În ultimul de facultate devine asistentul lui pentru alţi studenţi din anul IV.
Din anul III începe să lucreze ca asistent la două cursuri de statistică managerială şi la o companie de private equity din Boston. Tot în timpul anului trei, este invitat de conducerea universitaţii să facă parte din organizaţia Beta Gamma Sigma (înfinţată in 1913, cuprinde peste 650,000 de membrii, toţi în poziţii de top managment şi care au absolvit în primi 5% din universităţile renumite de business din lume).
În vara dintre anii III şi IV câştigă unul din cele 40 de internship-uri la una din marile bănci de pe Wall Street. Concurenţa a fost de 125 de tineri pe un loc. Astfel lucrează trei luni în produse structurate.
Pleacă un semestru la una din secţiile Boston Univerity din afara Statelor Unite, respectiv la Londra, unde onţine un internship la o mare bancă din City, şi lucrează în leveraged finance şi syndicated loans.
Anul acesta a terminat facultatea „summa cum laudae”, unul din cei 5% din promoţia de 600 de studenţi.
Am avut ocazia s-a cunosc un om care a terminat facultatea de la Harvard, sponsorizat de guvern si dupa ce a venit acasa,e somer.Oare cei 300 de oameni care au terminat la Harvard,locul lor nu era undeva sus pentru ce au sponsorizat cei din guvern acesti oameni?
Va doresc sanatate, succese, pace in suflete si lumina in minte!
In timp ce noi ne zbatem in saracie, China comunista isi cosmetizeaza trecutul si il imbraca in costum capitalist. In orase rasar peste noapte zgarie nori care rivalizeaza, si ca inaltime si ca pret, cu cei din New York.
In timp ce la noi santierele au inghetat, in China dezvoltatorii sunt pe cai mari: metrul patrat construit se vinde chiar si cu 18.000 de dolari.
Criza? O poveste de speriat copiii, par sa spuna chinezii. O tara care si-a construit din temelii metropole grandioase, care fac concurenta New York-ului. In ultimii 20 de ani, chinezii n-au stat, ci au muncit pe branci ca sa ridice zgarie-nori, milioane de apartamente si mii de kilometri de autostrazi.
Avantul capitalist al investitorilor a fost ajutat cu vant din pupa de guvernul comunist: cu mana de lucru ieftina si impozite mici si putine. Shanghaiul este acum raiul investitorilor imobiliari din toata lumea.
Secretul succesului Finlandei
Școli finlandeze și educație au ajuns o mulțime de atenție în ultimii ani, ca urmare a succesului nostru pe PISA teste. Am primit mulți vizitatori din intreaga lume cer ceea ce este secretul nostru, și de ce studenții noștri face atât de bine.
Răspunsul este de profesori foarte bine pregatiti, scurt școală zile, o mulțime de redare, nu prea multe teme, vacanțe lungi, nu de testare, nici o competiție între școli, și de încredere în profesori și școli.
Acest lucru poate suna ca o glumă, dar nu este.
În Finlanda, profesia de predare este destul de popular și foarte apreciate. Cadrele didactice de la grădiniță până la cele mai mari note au obtinut diploma de master necesare în domeniul educației. În plus, fiecare școală a cadrelor didactice instruit special pentru elevii cu nevoi speciale. Fiecare școală are o echipă multi-profesionale constând dintr-un psiholog, asistent social, asistent medical și de studiu consilieri, care se întâlnesc săptămânal, împreună cu directorul și profesorii să respecte clase și studenți care ar putea avea nevoie de ajutor.
Fiind o națiune mică, nu ne putem permite să piardă nici unul din copiii noștri. Vom încerca să aibă grijă de toată lumea prin sprijinirea educației și având bune de sănătate. Fiecare elev primește o masă caldă gratuit în fiecare zi. Nu există taxe de școlarizare, precum și cărți și materiale de învățare sunt gratuite.
Învățământul obligatoriu începe de la vârsta de șapte ani, și cei mai mulți copii încep preșcolară de la vârsta de șase ani. În primul și al doilea grad, copiii au 20 de ore de lecții. În clasele trei la șase, lecții crește 24-26 de ore pe săptămână, iar în clasele șapte prin noua elevii au 30 de ore pe săptămână.
Majoritatea lucrărilor se face în școală, dar copiii a lua niște teme prea. Lecții dura 45 minute, cu o pauză de 15 minute sau profesorii pot pune două lecții împreună și au o pauză de 30 minute.Dar copii au cel puțin 60 de minute de redare în fiecare zi.
În Finlanda, nu există practic nici școli private. Elevii merg la școală mai apropiată lor de origine și că școala este finanțată din fonduri publice. Școlile nu concurează unele cu altele și familii nu selectați școli. Directori și toți cei care lucrează în sistem - de la funcționarii naționali la autoritățile locale - sunt educatori.
Fiecare școală are aceleași obiective naționale și devine profesori cu aceeași pregătire universitar. Astfel încât diferențele dintre școli sunt mici, iar calitatea educației este mai mult sau mai puțin același lucru, indiferent unde locuiește copilul. Diferențele dintre elevii cei mai slabi și mai puternice sunt, de asemenea, foarte mici, și provin de la accente mici in unele subiecte.Unele școli ar putea avea un pic mai mult de muzică, de sport sau de științe naturale. În aceste cazuri, este vorba despre una la două ore pe săptămână de instruire suplimentare, comparativ cu o școală vecin. Dar școlile sunt echipate la fel cu o varietate de instrumente muzicale pentru a juca în benzi, panouri inteligente, etc
Directorii alege personalul lor, ceea ce le oferă șansa de a construi o echipă bună, care funcționează bine împreună. Într-o echipă bună, profesori prospere și să rămână de ani de la aceeași școală, de a cunoaște familiile elevilor și a construi o rețea locală în comunitate.
Testarea nu este larg răspândită în Finlanda. Desigur, profesorii testa elevii lor pentru a vedea cât de bine au învățat, dar există de fapt, există teste naționale până la sfârșitul ridicat secundar.Elevii de clasa a șasea va avea posibilitatea de a participa la un examen-cartier mare, în cazul în care școala lor este de acord să participe la ea. În general, școlile nu participă, ci pur și simplu din curiozitate. Rezultatele nu sunt publicate, dar școlile obține informații cu privire la modul în clasele lor au făcut în comparație cu alte școli ca un întreg.
Încredere în școli înseamnă că birocrația este minim. Curriculum-ul național este un ghid larg: consiliile Town adăuga materiale locale și școli pune partea lor în ea. Nu exista inspectori. Școlile practice de auto-evaluare. Pentru că profesorii sunt experți în educație, ei știu cel mai bine ce se întâmplă în școlile lor, modul în care elevii lor sunt de învățare, cum învățătura lor trebuie să fie îmbunătățită. Școli, directorii și profesorii sunt de încredere că ei vor face locurile lor de muncă bine, că vor evalua munca lor, și că acestea vor fi sincer.
Școlile sunt foarte independent în alegerea metodelor de predare. Ei au multă experiență și libertatea de a face uz de aceasta în beneficiul studenților.
Dacă doriți să aflați mai multe despre sistemul de învățământ din Finlanda, profesorul LynNell Hancock a scris un articol bun în Revista Smithsonian pe acest subiect.
Kari Louhivuori este directorul de Kirkkojärvi School în Espoo, Finlanda. http://www.educationnation.com/
The Secret to Finland's Success With Schools, Moms, Kids—and Everything
The country has cheaper medical care, smarter children, happier moms, better working conditions, less-anxious unemployed people, and lower student loan rates than we do. And that probably will never change.
It's hard not to get jealous when I talk to my extended family.
My cousin's husband gets 36 vacation days per year, not including holidays. If he wants, he can leave his job for a brief hiatus and come back to a guaranteed position months later.
Tuition at his daughter's university is free, though she took out a small loan for living expenses. Its interest rate is 1 percent.
My cousin is a recent immigrant, and while she was learning the language and training for jobs, the state gave her 700 euros a month to live on.
They had another kid six years ago, and though they both work, they'll collect 100 euros a month from the government until the day she turns 17.
They of course live in Finland, home to saunas, quirky metal bands, and people who have for decades opted for equality and security over keeping more of their paychecks.
Inarguably one of the world's most generous -- and successful -- welfare states, the country has a lower infant mortality rate, better school scores, and a far lower poverty rate than the United States, and it's the second-happiest countryon earth (the U.S. doesn't break the top 10). According to the OECD, Finns on average give an 8.8 score to their overall life satisfaction. Americans are at 7.5.
Sometimes when I'm watching the web traffic for stories here at The Atlantic's global desk, I'll notice a surge in readership in one of a couple of archival stories we have about how fantastic Finland is -- usually thanks to Reddit or a link from another news site. One is about Finland's "baby boxes, " a sort of baby shower the Finnish government throws every mom. A package sent to expecting women contains all the essentials for newborns -- everything from diapers to a tiny sleeping bag. (Want to choose your own baby clothes? You can opt instead for the box's cash value, as my cousin did.)
The other popular story is about Finland's school system, which ranks as one of the world's best -- with no standardized testing or South Asian-style "cramming" but with lots of customization in the classroom. Oh, and students there also spend fewer hours physically in school than their counterparts in other Western countries.
As the U.S. raises student loan rates, considers cutting food stamps, guts long-term unemployment insurance, and strains to set up its first-ever universal healthcare system, it's easy to get sucked into articles about a country that has lapped America in certain international metrics but has also kept social protections in place. Like doting parents trying to spur an underperforming child, American liberals seem to periodically ask, "Why can't you be more like your brother?"
It's a good debate to have, and in some ways, it seems like there's no reason why the U.S. shouldn't borrow from Finland or any other Nordic country -- we're richer and just as committed to improving education and health, after all. Here's the difference: Finland's welfare system was hardwired into its economic development strategy, and it hasn't been seriously challenged by any major political group since. And just as Finland was ramping up its protections for workers, families, and the poor in the 1960s, Americans began to sour on the idea of "welfare" altogether. What's more, some economists argue that it'sbecause of all that American capitalism contributes to the global economy that countries like Finland -- kinder, gentler, but still wealthy -- can afford to pamper their citizens. With actual Pampers, no less.
***
Let's start with mandatory maternity leave, a favorite topic among the having-it-all, Leaning-In crowd. The U.S is one of the last countries on earth without it, but the Finnish state mandates four months of paid maternity leave, and on top of that, the mother and father can share an additional six-month "parental leave" period, with pay. After that, kids can either continue staying home with their mothers until they reach school age, or parents can instead send them to a publicly subsidized child-care center, where the providers are all extensively trained. The cost is on a sliding scale based on family income, but the maximumcomes out to about $4,000 a year, compared with $10,000 for comparable care in the U.S.
This is just one of the many reasons Finland is "the best place to be a mom," as the nonprofit Save the Children declared in May.
Can't get a job? Not to worry. Unemployment insurance in Finland lasts for 500 days, after which you can collect a means-tested Labor Market Subsidy for an essentially indefinite period of time. (The unemployment rate is a high-but-not-awful 8.2 percent).
At this point, if you've literally turned green with envy and need to see a doctor, you're in luck! In addition to dirt-cheap universal healthcare, Finland offers compensation for wages you might have lost while you were away from work, as well as a "Special Care Allowance" if you need to take some time off to take care of your sick kids.
All of this adds up to the stress equivalent of living in what is essentially a vast, reindeer-fur-lined yoga studio.
"It seems to me that people in Finland are more secure and less anxious than Americans because there is a threshold below which they won't fall," said Linda Cook, a political scientist at Brown University who has studied European welfare states. "Even if they face unemployment or illness, Finns will have some payments from the state, public health care and education."
The Finns didn't always have it this good. For much of the early 20th century, Finland was agrarian and underdeveloped, with a GDP per capita trailing other Nordic countries by 30 to 40 percent in 1900.
One advantage Finland did have, however, was enlightened policies towards gender. The country focused on beefing up child and maternal care in large part because women were at the core of Finland's independence and nation-building efforts at the turn of the 20th century. Finnish women were the second in the world to get the vote in 1906, and they were heavily represented in the country's first parliament.
Ellen Marakowitz, a lecturer at Columbia University who studies Finland, argues that because women helped form modern Finland, things like maternity leave and child benefits naturally shaped its welfare structure decades later.
"You have a state system that was built on issues concerning Finnish citizens, both men and women, rather than women's rights," she said. "Government was created in this equal footing for men and women."
BBC
Finland's strong trade unions pioneered its initial worker protections, but the state soon took those functions over. Today, roughly 75 to 80 percent of Finnsare union members (it's about 11 percent in the U.S.), and the groups dictate the salaries and working conditions for large swaths of the population.
And as the country worked to industrialize in the 1960s, its economic policymakers took on a mentality similar to that of CEOs at tech companies with awesome employee perks like free string cheese and massages.
"The thinking was, 'for a country of 5 million, we don't have many resources to waste. If people are happy, they'll maximize their work ethic, and we can develop,'" says Andrew Nestingen, a professor who leads the Finnish studies program at the University of Washington. The theory of the welfare state was that "everyone should get a slice of the cake so that they have what they need to realize their life projects."
The country's unemployment and disability system was in place by 1940, and subsequent decades saw the expansion of child benefits and health insurance.
Meanwhile, thanks to the country's strong agrarian tradition, the party that represents the rural part of Finland pushed through subsidies for stay-at-home (or stay-on-farm, in their case) mothers -- thus the current smorgasbord of inexpensive child-care options.
Over time, Finland was able to create its "cake" -- and give everyone a slice -- in large part because its investments in human capital and education paid off. In a sense, welfare worked for Finland, and they've never looked back.
"In the Finnish case, this has really been a part of our success story when it comes to economic growth and prosperity," said Susanna Fellman, a Finn who is now a professor of economic history at the University of Gothenburg in Sweden. "The free daycare and health-care has made it possible for two breadwinners -- women can make careers even if they have children. This is also something that promotes growth."
With this setup, Finns have incredible equality and very little poverty -- but they don't get to buy as much stuff. The OECD gives the U.S. a 10 when it comes to household income, the highest score, while Finland gets a measly 3.5. http://www.theatlantic.com/
The Secret to Finland's Success
Finnish schools and education have gotten a lot of attention in recent years due to our success on the PISA tests. We have received many visitors from around the world asking what our secret is, and why our students do so well.
The answer is highly trained teachers, short school-days, lots of playtime, not too much homework, long holidays, no testing, no competition between schools, and trusting in teachers and schools.
This may sound like a joke, but it’s not.
In Finland, the profession of teaching is quite popular and highly valued. Teachers from preschool up to the highest grades have earned the required master’s degree in education. In addition, every school has specially trained teachers for students with special needs. Every school has a multi-professional team consisting of a psychologist, social worker, nurse and study councilors, who meet weekly along with the principal and teachers to observe classes and students who might need help.
Being a small nation we cannot afford to lose any of our children. We try to take care of everyone by supporting education and having good healthcare. Every student gets a free warm meal every day. There are no school fees, and books and learning materials are free.
Compulsory schooling starts at the age of seven, and most children start preschool at the age of six. In first and second grade, kids have 20 hours of lessons. In grades three through six, lessons increase from 24 to 26 hours per week, and in grades seven through nine students have 30 hours per week.
Most of the work is done in school, but kids get some homework too. Lessons last 45 minutes with a 15 minute break or teachers can put two lessons together and have a 30 minute break. But children have at least 60 minutes of playtime each day.
In Finland, there are practically no private schools. Students go to the school nearest their home and that school is publicly funded. Schools don’t compete with each other and families don’t select schools. Principals and all of those working in the system - from national officials to local authorities - are educators.
Every school has the same national goals and gets teachers with the same university training. So differences between schools are small, and the quality of education is more or less the same no matter where the child lives. The differences between weakest and strongest students are also very small, and come from small emphases in some subjects. Some schools may have a little bit more music, sports or natural science. In these instances, we are talking about one to two hours per week of additional instruction, compared to a neighbor school. But schools are equipped alike with a good variety of musical instruments for playing in bands, smart boards, etc.
Principals choose their staff, which gives them the chance to build up a good team that works well together. In a good team, teachers prosper and stay for years at the same school, getting to know the students’ families and building a local network in the community.
Testing is not widespread in Finland. Of course, teachers test their students to see how well they have learned, but there are actually no national tests until the end of secondary high. Sixth graders will have the option to participate in a district-wide exam, if their school agrees to participate in it. Generally schools do participate, but merely out of curiosity. Results are not published, but schools get information about how their classes have done in comparison to other schools as a whole.
Trusting schools means that bureaucracy is minimal. The national curriculum is a broad guideline: Town councils add local material and schools put their part into it. There are no inspectors. Schools practice self-evaluation. Because teachers are experts in education, they know best what’s going on in their schools, how their students are learning, how their teaching must be improved. Schools, principals and teachers are trusted that they will do their jobs well, that they will evaluate their work, and that they will be honest.
Schools are very independent in choosing their methods of teaching. They have much expertise and freedom to make use of it for the benefit of the students.
If you would like to learn more about Finland’s education system, Professor LynNell Hancock has written a good article in The Smithsonian Magazine on the topic.
Kari Louhivuori is the principal of Kirkkojärvi School in Espoo, Finland.
"Partea umoristică a acestei poveşti este că am fost norocos să împlinesc 21 de ani la sfârşitul anului trei de facultate, astfel am putut să particip la toate evenimentele dedicate absolvenţilor pe tot parcursul anului IV desfăşurate în diverse locaţii din Boston unde este interzis accesul persoanelor sub 21 de ani fiindcă se consumă şi băuturi alcoolice interzise în Statele Unite sub această vârstă”, Adelin Truşculescu, absolvent „summa cum laudae” de Boston University.
TRASEUL
Adelin Truşculescu a fost printre cei mai buni 5% absolvenţi din Statele Unite.
Pleacă pentru clasa a IX în San Antonio, Texas, decide să facă ultimii doi ani de liceu într-unul şi termină, în 2007, între primii 300 de absolvenţi din SUA.
Aplică la 20 de universităţi din State şi Marea Britanie, e acceptat la 12 şi alege School of Management la Boston University.
În anul I a fost ales unul din cei doi reprezentanţi ai studenţilor în conducerea universităţii. Face parte, inclusiv anul următor, din Clubul de finanţe şi Clubul de private equity al universitaţii care se ocupau de investirea fondurilor pe care le primeam.
În anul II este selectat într-un program similar MBA de către liderul unuia dintre primele cinci programe MBA în Managementul Investiţiilor din lume. În ultimul de facultate devine asistentul lui pentru alţi studenţi din anul IV.
Din anul III începe să lucreze ca asistent la două cursuri de statistică managerială şi la o companie de private equity din Boston. Tot în timpul anului trei, este invitat de conducerea universitaţii să facă parte din organizaţia Beta Gamma Sigma (înfinţată in 1913, cuprinde peste 650,000 de membrii, toţi în poziţii de top managment şi care au absolvit în primi 5% din universităţile renumite de business din lume).
În vara dintre anii III şi IV câştigă unul din cele 40 de internship-uri la una din marile bănci de pe Wall Street. Concurenţa a fost de 125 de tineri pe un loc. Astfel lucrează trei luni în produse structurate.
Pleacă un semestru la una din secţiile Boston Univerity din afara Statelor Unite, respectiv la Londra, unde onţine un internship la o mare bancă din City, şi lucrează în leveraged finance şi syndicated loans.
Anul acesta a terminat facultatea „summa cum laudae”, unul din cei 5% din promoţia de 600 de studenţi.
Am avut ocazia s-a cunosc un om care a terminat facultatea de la Harvard, sponsorizat de guvern si dupa ce a venit acasa,e somer.Oare cei 300 de oameni care au terminat la Harvard,locul lor nu era undeva sus pentru ce au sponsorizat cei din guvern acesti oameni?
Va doresc sanatate, succese, pace in suflete si lumina in minte!
In China Comunismul este bun - La noi nu ?
In timp ce noi ne zbatem in saracie, China comunista isi cosmetizeaza trecutul si il imbraca in costum capitalist. In orase rasar peste noapte zgarie nori care rivalizeaza, si ca inaltime si ca pret, cu cei din New York.
In timp ce la noi santierele au inghetat, in China dezvoltatorii sunt pe cai mari: metrul patrat construit se vinde chiar si cu 18.000 de dolari.
Criza? O poveste de speriat copiii, par sa spuna chinezii. O tara care si-a construit din temelii metropole grandioase, care fac concurenta New York-ului. In ultimii 20 de ani, chinezii n-au stat, ci au muncit pe branci ca sa ridice zgarie-nori, milioane de apartamente si mii de kilometri de autostrazi.
Avantul capitalist al investitorilor a fost ajutat cu vant din pupa de guvernul comunist: cu mana de lucru ieftina si impozite mici si putine. Shanghaiul este acum raiul investitorilor imobiliari din toata lumea.
Secretul succesului Finlandei
Școli finlandeze și educație au ajuns o mulțime de atenție în ultimii ani, ca urmare a succesului nostru pe PISA teste. Am primit mulți vizitatori din intreaga lume cer ceea ce este secretul nostru, și de ce studenții noștri face atât de bine.
Răspunsul este de profesori foarte bine pregatiti, scurt școală zile, o mulțime de redare, nu prea multe teme, vacanțe lungi, nu de testare, nici o competiție între școli, și de încredere în profesori și școli.
Acest lucru poate suna ca o glumă, dar nu este.
În Finlanda, profesia de predare este destul de popular și foarte apreciate. Cadrele didactice de la grădiniță până la cele mai mari note au obtinut diploma de master necesare în domeniul educației. În plus, fiecare școală a cadrelor didactice instruit special pentru elevii cu nevoi speciale. Fiecare școală are o echipă multi-profesionale constând dintr-un psiholog, asistent social, asistent medical și de studiu consilieri, care se întâlnesc săptămânal, împreună cu directorul și profesorii să respecte clase și studenți care ar putea avea nevoie de ajutor.
Fiind o națiune mică, nu ne putem permite să piardă nici unul din copiii noștri. Vom încerca să aibă grijă de toată lumea prin sprijinirea educației și având bune de sănătate. Fiecare elev primește o masă caldă gratuit în fiecare zi. Nu există taxe de școlarizare, precum și cărți și materiale de învățare sunt gratuite.
Învățământul obligatoriu începe de la vârsta de șapte ani, și cei mai mulți copii încep preșcolară de la vârsta de șase ani. În primul și al doilea grad, copiii au 20 de ore de lecții. În clasele trei la șase, lecții crește 24-26 de ore pe săptămână, iar în clasele șapte prin noua elevii au 30 de ore pe săptămână.
Majoritatea lucrărilor se face în școală, dar copiii a lua niște teme prea. Lecții dura 45 minute, cu o pauză de 15 minute sau profesorii pot pune două lecții împreună și au o pauză de 30 minute.Dar copii au cel puțin 60 de minute de redare în fiecare zi.
În Finlanda, nu există practic nici școli private. Elevii merg la școală mai apropiată lor de origine și că școala este finanțată din fonduri publice. Școlile nu concurează unele cu altele și familii nu selectați școli. Directori și toți cei care lucrează în sistem - de la funcționarii naționali la autoritățile locale - sunt educatori.
Fiecare școală are aceleași obiective naționale și devine profesori cu aceeași pregătire universitar. Astfel încât diferențele dintre școli sunt mici, iar calitatea educației este mai mult sau mai puțin același lucru, indiferent unde locuiește copilul. Diferențele dintre elevii cei mai slabi și mai puternice sunt, de asemenea, foarte mici, și provin de la accente mici in unele subiecte.Unele școli ar putea avea un pic mai mult de muzică, de sport sau de științe naturale. În aceste cazuri, este vorba despre una la două ore pe săptămână de instruire suplimentare, comparativ cu o școală vecin. Dar școlile sunt echipate la fel cu o varietate de instrumente muzicale pentru a juca în benzi, panouri inteligente, etc
Directorii alege personalul lor, ceea ce le oferă șansa de a construi o echipă bună, care funcționează bine împreună. Într-o echipă bună, profesori prospere și să rămână de ani de la aceeași școală, de a cunoaște familiile elevilor și a construi o rețea locală în comunitate.
Testarea nu este larg răspândită în Finlanda. Desigur, profesorii testa elevii lor pentru a vedea cât de bine au învățat, dar există de fapt, există teste naționale până la sfârșitul ridicat secundar.Elevii de clasa a șasea va avea posibilitatea de a participa la un examen-cartier mare, în cazul în care școala lor este de acord să participe la ea. În general, școlile nu participă, ci pur și simplu din curiozitate. Rezultatele nu sunt publicate, dar școlile obține informații cu privire la modul în clasele lor au făcut în comparație cu alte școli ca un întreg.
Încredere în școli înseamnă că birocrația este minim. Curriculum-ul național este un ghid larg: consiliile Town adăuga materiale locale și școli pune partea lor în ea. Nu exista inspectori. Școlile practice de auto-evaluare. Pentru că profesorii sunt experți în educație, ei știu cel mai bine ce se întâmplă în școlile lor, modul în care elevii lor sunt de învățare, cum învățătura lor trebuie să fie îmbunătățită. Școli, directorii și profesorii sunt de încredere că ei vor face locurile lor de muncă bine, că vor evalua munca lor, și că acestea vor fi sincer.
Școlile sunt foarte independent în alegerea metodelor de predare. Ei au multă experiență și libertatea de a face uz de aceasta în beneficiul studenților.
Dacă doriți să aflați mai multe despre sistemul de învățământ din Finlanda, profesorul LynNell Hancock a scris un articol bun în Revista Smithsonian pe acest subiect.
Kari Louhivuori este directorul de Kirkkojärvi School în Espoo, Finlanda. http://www.educationnation.com/
The Secret to Finland's Success With Schools, Moms, Kids—and Everything
The country has cheaper medical care, smarter children, happier moms, better working conditions, less-anxious unemployed people, and lower student loan rates than we do. And that probably will never change.
It's hard not to get jealous when I talk to my extended family.
My cousin's husband gets 36 vacation days per year, not including holidays. If he wants, he can leave his job for a brief hiatus and come back to a guaranteed position months later.
Tuition at his daughter's university is free, though she took out a small loan for living expenses. Its interest rate is 1 percent.
My cousin is a recent immigrant, and while she was learning the language and training for jobs, the state gave her 700 euros a month to live on.
They had another kid six years ago, and though they both work, they'll collect 100 euros a month from the government until the day she turns 17.
They of course live in Finland, home to saunas, quirky metal bands, and people who have for decades opted for equality and security over keeping more of their paychecks.
Inarguably one of the world's most generous -- and successful -- welfare states, the country has a lower infant mortality rate, better school scores, and a far lower poverty rate than the United States, and it's the second-happiest countryon earth (the U.S. doesn't break the top 10). According to the OECD, Finns on average give an 8.8 score to their overall life satisfaction. Americans are at 7.5.
Sometimes when I'm watching the web traffic for stories here at The Atlantic's global desk, I'll notice a surge in readership in one of a couple of archival stories we have about how fantastic Finland is -- usually thanks to Reddit or a link from another news site. One is about Finland's "baby boxes, " a sort of baby shower the Finnish government throws every mom. A package sent to expecting women contains all the essentials for newborns -- everything from diapers to a tiny sleeping bag. (Want to choose your own baby clothes? You can opt instead for the box's cash value, as my cousin did.)
The other popular story is about Finland's school system, which ranks as one of the world's best -- with no standardized testing or South Asian-style "cramming" but with lots of customization in the classroom. Oh, and students there also spend fewer hours physically in school than their counterparts in other Western countries.
As the U.S. raises student loan rates, considers cutting food stamps, guts long-term unemployment insurance, and strains to set up its first-ever universal healthcare system, it's easy to get sucked into articles about a country that has lapped America in certain international metrics but has also kept social protections in place. Like doting parents trying to spur an underperforming child, American liberals seem to periodically ask, "Why can't you be more like your brother?"
It's a good debate to have, and in some ways, it seems like there's no reason why the U.S. shouldn't borrow from Finland or any other Nordic country -- we're richer and just as committed to improving education and health, after all. Here's the difference: Finland's welfare system was hardwired into its economic development strategy, and it hasn't been seriously challenged by any major political group since. And just as Finland was ramping up its protections for workers, families, and the poor in the 1960s, Americans began to sour on the idea of "welfare" altogether. What's more, some economists argue that it'sbecause of all that American capitalism contributes to the global economy that countries like Finland -- kinder, gentler, but still wealthy -- can afford to pamper their citizens. With actual Pampers, no less.
***
Let's start with mandatory maternity leave, a favorite topic among the having-it-all, Leaning-In crowd. The U.S is one of the last countries on earth without it, but the Finnish state mandates four months of paid maternity leave, and on top of that, the mother and father can share an additional six-month "parental leave" period, with pay. After that, kids can either continue staying home with their mothers until they reach school age, or parents can instead send them to a publicly subsidized child-care center, where the providers are all extensively trained. The cost is on a sliding scale based on family income, but the maximumcomes out to about $4,000 a year, compared with $10,000 for comparable care in the U.S.
This is just one of the many reasons Finland is "the best place to be a mom," as the nonprofit Save the Children declared in May.
Can't get a job? Not to worry. Unemployment insurance in Finland lasts for 500 days, after which you can collect a means-tested Labor Market Subsidy for an essentially indefinite period of time. (The unemployment rate is a high-but-not-awful 8.2 percent).
At this point, if you've literally turned green with envy and need to see a doctor, you're in luck! In addition to dirt-cheap universal healthcare, Finland offers compensation for wages you might have lost while you were away from work, as well as a "Special Care Allowance" if you need to take some time off to take care of your sick kids.
All of this adds up to the stress equivalent of living in what is essentially a vast, reindeer-fur-lined yoga studio.
"It seems to me that people in Finland are more secure and less anxious than Americans because there is a threshold below which they won't fall," said Linda Cook, a political scientist at Brown University who has studied European welfare states. "Even if they face unemployment or illness, Finns will have some payments from the state, public health care and education."
Eero Järnefelt, Burning the Brushwood, 1893. (Wikimedia Commons)
The Finns didn't always have it this good. For much of the early 20th century, Finland was agrarian and underdeveloped, with a GDP per capita trailing other Nordic countries by 30 to 40 percent in 1900.
One advantage Finland did have, however, was enlightened policies towards gender. The country focused on beefing up child and maternal care in large part because women were at the core of Finland's independence and nation-building efforts at the turn of the 20th century. Finnish women were the second in the world to get the vote in 1906, and they were heavily represented in the country's first parliament.
Ellen Marakowitz, a lecturer at Columbia University who studies Finland, argues that because women helped form modern Finland, things like maternity leave and child benefits naturally shaped its welfare structure decades later.
"You have a state system that was built on issues concerning Finnish citizens, both men and women, rather than women's rights," she said. "Government was created in this equal footing for men and women."
Finland's strong trade unions pioneered its initial worker protections, but the state soon took those functions over. Today, roughly 75 to 80 percent of Finnsare union members (it's about 11 percent in the U.S.), and the groups dictate the salaries and working conditions for large swaths of the population.
And as the country worked to industrialize in the 1960s, its economic policymakers took on a mentality similar to that of CEOs at tech companies with awesome employee perks like free string cheese and massages.
"The thinking was, 'for a country of 5 million, we don't have many resources to waste. If people are happy, they'll maximize their work ethic, and we can develop,'" says Andrew Nestingen, a professor who leads the Finnish studies program at the University of Washington. The theory of the welfare state was that "everyone should get a slice of the cake so that they have what they need to realize their life projects."
The country's unemployment and disability system was in place by 1940, and subsequent decades saw the expansion of child benefits and health insurance.
Meanwhile, thanks to the country's strong agrarian tradition, the party that represents the rural part of Finland pushed through subsidies for stay-at-home (or stay-on-farm, in their case) mothers -- thus the current smorgasbord of inexpensive child-care options.
Over time, Finland was able to create its "cake" -- and give everyone a slice -- in large part because its investments in human capital and education paid off. In a sense, welfare worked for Finland, and they've never looked back.
"In the Finnish case, this has really been a part of our success story when it comes to economic growth and prosperity," said Susanna Fellman, a Finn who is now a professor of economic history at the University of Gothenburg in Sweden. "The free daycare and health-care has made it possible for two breadwinners -- women can make careers even if they have children. This is also something that promotes growth."
With this setup, Finns have incredible equality and very little poverty -- but they don't get to buy as much stuff. The OECD gives the U.S. a 10 when it comes to household income, the highest score, while Finland gets a measly 3.5. http://www.theatlantic.com/
The Secret to Finland's Success
Finnish schools and education have gotten a lot of attention in recent years due to our success on the PISA tests. We have received many visitors from around the world asking what our secret is, and why our students do so well.
The answer is highly trained teachers, short school-days, lots of playtime, not too much homework, long holidays, no testing, no competition between schools, and trusting in teachers and schools.
This may sound like a joke, but it’s not.
In Finland, the profession of teaching is quite popular and highly valued. Teachers from preschool up to the highest grades have earned the required master’s degree in education. In addition, every school has specially trained teachers for students with special needs. Every school has a multi-professional team consisting of a psychologist, social worker, nurse and study councilors, who meet weekly along with the principal and teachers to observe classes and students who might need help.
Being a small nation we cannot afford to lose any of our children. We try to take care of everyone by supporting education and having good healthcare. Every student gets a free warm meal every day. There are no school fees, and books and learning materials are free.
Compulsory schooling starts at the age of seven, and most children start preschool at the age of six. In first and second grade, kids have 20 hours of lessons. In grades three through six, lessons increase from 24 to 26 hours per week, and in grades seven through nine students have 30 hours per week.
Most of the work is done in school, but kids get some homework too. Lessons last 45 minutes with a 15 minute break or teachers can put two lessons together and have a 30 minute break. But children have at least 60 minutes of playtime each day.
In Finland, there are practically no private schools. Students go to the school nearest their home and that school is publicly funded. Schools don’t compete with each other and families don’t select schools. Principals and all of those working in the system - from national officials to local authorities - are educators.
Every school has the same national goals and gets teachers with the same university training. So differences between schools are small, and the quality of education is more or less the same no matter where the child lives. The differences between weakest and strongest students are also very small, and come from small emphases in some subjects. Some schools may have a little bit more music, sports or natural science. In these instances, we are talking about one to two hours per week of additional instruction, compared to a neighbor school. But schools are equipped alike with a good variety of musical instruments for playing in bands, smart boards, etc.
Principals choose their staff, which gives them the chance to build up a good team that works well together. In a good team, teachers prosper and stay for years at the same school, getting to know the students’ families and building a local network in the community.
Testing is not widespread in Finland. Of course, teachers test their students to see how well they have learned, but there are actually no national tests until the end of secondary high. Sixth graders will have the option to participate in a district-wide exam, if their school agrees to participate in it. Generally schools do participate, but merely out of curiosity. Results are not published, but schools get information about how their classes have done in comparison to other schools as a whole.
Trusting schools means that bureaucracy is minimal. The national curriculum is a broad guideline: Town councils add local material and schools put their part into it. There are no inspectors. Schools practice self-evaluation. Because teachers are experts in education, they know best what’s going on in their schools, how their students are learning, how their teaching must be improved. Schools, principals and teachers are trusted that they will do their jobs well, that they will evaluate their work, and that they will be honest.
Schools are very independent in choosing their methods of teaching. They have much expertise and freedom to make use of it for the benefit of the students.
If you would like to learn more about Finland’s education system, Professor LynNell Hancock has written a good article in The Smithsonian Magazine on the topic.
Kari Louhivuori is the principal of Kirkkojärvi School in Espoo, Finland.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu